Închide Close

Autori

Frances E. Jensen

Frances E. Jensen

FRANCES E: JENSEN este profesor de neurologie și conduce Departamentul de neurologie de la Perelman School of Medicine, University of Pennsylvania. A predat la Harvard Medical School, a fost director al Centrului de Neuroștiințe Translaționale, director al Departamentului de cercetare în epilepsie de la Boston Children’s Hospital și neurolog senior la Boston Children’s Hospital și la Brigham and Women’s Hospital. A primit numeroase premii și distincții, printre care Cercetătorul Anului din partea Societății Americane de Epilepsie și Premiul pentru Cercetări de Pionierat din partea Institutului Național de Sănătate. A scris peste 130 de articole referitoare la cercetările ei. A susținut numeroase conferințe publice legate de dezvoltarea creierului la adolescenți, punctele forte și punctele slabe ale acestuia, despre consecințele asupra problemelor medicale, sociale și educaționale caracteristice adolescenților.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia