Henri de Lubac

Henri de Lubac (1896-1991) a fost unul dintre teologii care au contribuit cel mai mult la innoirea Bisericii cu prilejui Conciliului Vatican II. In 1913 a intrat in Ordinul iezuitilor; dupa primul razboi mondial si-a continuat formarea filozofica si teologica, devenind in 1929 profesor de teologie fundamentala la Institutul Catolic din Lyon. In 1938 a aparut prima lui carte, Catholicisme, urmata de numeroase alte lucrari, printre care si celebra Surnaturel (1946), din pricina careia parintele Henri de Lubac a fost exclus din invatamant in 1950. Conciliul Vatican II a reprezentat momentul reabilitarii sale, care a fost confirmata in 1983 prin ridicarea lui la rangul de cardinal. Imensa opera a teologului Henri de Lubac se contureaza ca itinerariul unui credincios atent la problemele timpului prezent, a carui credinta e hranita de Scriptura si de Traditie, profund atasata de viata Bisericii si de misterul catolicitatii sale.
Scrieri pricnipale: Catholicisme. Les aspects sociaux du dogme (l938); Le Drame de l'humanisme athee (1944); Surnaturel (1946); Histoire et Esprit. L'intelligence de l'Ecriture d'apres Origene (l 950); Meditation sur l'Eglise (1953); Sur les chemins de Dieu (1956); Paradoxes, urmate de Nouveaux Paradoxes (1959); Exegese medievale. Les guatre sens de l'Ecriture (4 vol., aparute in 1959, 1961, 1964); La pensee religieuse du Pere Teilhard de Chardin (1962); Le mystere du Surnaturel (1956); L'Ecriture dans la Tradition (1966).