Dintre multele chipuri pe care tradiţia Antichităţii i le-a dat lui Homer, primul ne vine în minte cel al aedului orb din insula Chios. A trăit în secolul VIII î.e.n. şi a ţesut în cele două epopei episoade din ciclul epic al Eladei din epoca bronzului, îmbrăcând în haina mitului eroic istorii petrecute cu aproape cinci secole înainte. Despre el, un comentator din Antichitate pe care-l cunoaştem sub numele de Heraclitus Homericus spunea: „Încă din scutece sufletul nostru se adapă la izvorul versurilor sale. Crescând, el ne rămâne mereu aproape. Nu-l putem părăsi fără a simţi de îndată dorinţa de a ne întoarce la el, iar această legătură nu sfârşeşte decât odată cu viaţa“.
Bustul lui Homer expus la British Museum, copie romană a unei sculpturi elenistice pierdute