Ion Minulescu

Ion Minulescu s-a născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, "Brânză și Arghirescu". În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista "Povestea vorbei". În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în "Foaia pentru toți", doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se intoarce in tara, unde compune poezie si proza, in 1905 va publica unele poeme unele fragmente de proză din "Jurnalul unui pribeag", în revista "Viața nouă" a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune "Romanțele pentru mai târziu" in revista "Viata Literară si artistică" a lui Ilarie Chendi. Tot in acest an incepe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate in "Sămănătorul". Iarna 1906 - 1907 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele "Romante pentru mai târziu" (1908) și în "Fantaziile" lui D. Anghel (1909).

În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887 - 1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri "Garoafe rosii" (1914), "Cântări pentru pasărea albastră" (1923), "Întregire" (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama "Vreau să trăiesc" (1937). Ion Minulescu si Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică inzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii razboiului, 1916 - 1918 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: "Măști de bronz și lampioane de porțelan" (1920).

Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic pe scena Nationalului se joacă piesa "Pleacă berzele" și comedia într-un act "Lulu Popescu" (10 ianuarie).

În 1924 apare romanul "Roșu, galben și albastru", unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile "Vieții românești". Se reprezintă Omul care trebuie să moară "grotescă tragică în trei acte", publicată mai târziu, în 1939, sub titlul "Ciracul lui Hegesias", iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul "Strofe pentru toată lumea". Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiti-le noaptea.

La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu. Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste "Revista celorlați" și "Insula". A debutat cu versuri în "Povestirea vorbii". S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.