Închide Close

Autori

James William Ozanne

James William Ozanne

Despre JAMES WILLIAM OZANNE, membru al unei vechi familii engleze, ştim că a fost o figură de prim-plan a corpului corespondenţilor de presă de la Paris în perioada 1882–1912, când a condus biroul cotidianului Daily Telegraph. A fost, de altfel, primul preşedinte al Asociaţiei Presei Anglo-Americane din capitala Franţei (1907–1908). Era iniţiat în culisele politicii externe britanice şi avea legături strânse în cercurile diplomatice pariziene. Volumul Trei ani în România este rezultatul experienţei pe care a trăit-o la Bucureşti în anii 1870–1873, unde a funcţionat într-un post de la consulatul britanic. Cel mai probabil, în perioada rezidenţei în Principatele Române a fost un apropiat al lui Sir Stephen Bartlett Lakeman (Mazar paşa), ceea ce ar explica discreţia pe care o păstrează cu privire la misiunea sa.

De acest autor

Evenimente

12 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Heather Morris la București, 12 septembrie

10 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Yaniv Iczkovits la București, 10–11 septembrie

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia