Închide Close

Autori

Jenny Erpenbeck

Jenny Erpenbeck

JENNY ERPENBECK, scriitoare şi regizoare germană, s-a născut în Berlinul de Est în 1967. A studiat doi ani ştiinţele teatrului la Universitatea Humboldt, apoi regia de operă la Academia de Muzică „Hanns Eisler" din Berlin. Din 1998, ca regizoare liber-profesionistă, a colaborat cu diverse teatre din Germania şi Austria, punând în scenă, printre altele, Orfeu de Monteverdi (la Aachen), Acis şi Galateea de Händel (la Opera de Stat din Berlin) şi Zaide de Mozart (la Nürnberg/Erlangen). Şi-a regizat propria piesă de teatru, Katzen haben sieben Leben (2000), la teatrul din Graz. Şi-a făcut debutul literar în 1999 cu povestirea Geschichte vom alten Kind. Au urmat Tand (2001), Wörterbuch (2004), Heimsuchung (2008), Dinge, die verschwinden (2009). A obţinut numeroase premii, printre care Heimito von Doderer-Literaturpreis (2008) şi Solothurner Literaturpreis (2008). Cărţile lui Jenny Erpenbeck au fost traduse până acum în paisprezece limbi.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia