Închide Close

Autori

Juan José Millás

Juan José Millás

JUAN JOSÉ MILLÁS (născut în 1946, la Valencia) este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori spanioli contemporani. După studii de filozofie şi literatură (Universidad Complutense, Madrid) abandonate în anul al treilea - din cauza sterilităţii programei franchiste - şi după diverse slujbe temporare, s-a dedicat scrisului. A început prin a publica un volum de poezie, apoi s-a orientat către proza de introspecţie psihologică. Alienate, personajele sale se află în căutarea unei existenţe autentice, încearcă să-şi construiască o identitate proprie şi să-şi găsească punctele de referinţă într-un peisaj de multe ori inventat. Romanele lui Juan José Millás s-au bucurat de la bun început de succes în rândul publicului şi al criticii, fiind încununate cu importante premii literare (Nadal, Primavera, Planeta
etc.). A colaborat de asemenea la cotidiene ca El Sol şi El País (pentru articolele sale a primit Premio Mariano de Cavia de Periodismo, 1999, şi Premio de Periodismo Francisco Cerecedo, 2005).

Bibliografie selectivă: Cerbero son las sombras, 1974, Premio Sésamo; Visión del ahogado, 1977; El jardín vacío, 1981; Papel mojado, 1983; Letra muerta, 1984; El desorden de tu nombre, 1986; La soledad era esto, 1990, Premio Nadal; El orden alfabético, 1998; Dos mujeres en Praga, 2002, Premio Primavera; Cuentos de adúlteros desorientados, 2003; Laura y Julio, 2006; El mundo, 2007, Premio Planeta, Premio Nacional de Narrativa; Los objetos nos llaman, 2008.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia