Închide Close

Autori

Karen Blixen

Karen Blixen

KAREN BLIXEN, pe numele de fată Dinesen, s-a născut la Rungsted, lângă Copenhaga, într-o familie aristocratică, la 17 aprilie 1885. A studiat artele frumoase la Copenhaga, Paris și Roma. În 1905 a început să publice proză în reviste daneze. În 1914 s-a căsătorit cu baronul Bror Blixen-Finecke, de care a divorțat în 1925. Între 1914 și 1931 a trăit în Kenya, unde a cumpărat împreună cu soțul ei o plantație de cafea. După întoarcerea în Danemarca, a debutat în volum, la o editură americană, în 1934, cu Șapte povestiri gotice, scrise în engleză și semnate Isak Dinesen, pe care le-a rescris în daneză și le-a publicat la Copenhaga în 1935. A folosit și alte pseudonime, celebru rămânând însă acesta. A scris simultan în engleză și daneză, criticii lăudându-i engleza de o stranie frumusețe. Experiența africană i-a oferit substanța celebrului volum autobiografic Din inima Africii (Out of Africa/Den afrikanske Farm, 1937), apărut mai întâi la Londra și apoi în țara natală. Scris în anii Ocupației, volumul Povestiri de iarnă (Winter's Tales; Humanitas Fiction, 2014) a fost transmis clandestin în America, pentru a apărea în același timp cu versiunea daneză, Vinter-Eventyr, în 1942. Unicul ei roman, Răzbunătorii angelici, a văzut lumina tiparului în 1944. În anii '40-'50, fiind bolnavă, a scris tot mai puțin. Volumul Ultimele povestiri a fost publicat în 1957, iar Anecdote ale destinului în 1958. Personalitate fascinantă, admirată de Ernest Hemingway și Truman Capote, într-un turneu în SUA din 1959 a fost omagiată de mai mulți scriitori, printre care Arthur Miller, E.E. Cummings și Pearl Buck. Umbre pe iarbă, o scurtă continuare la Din inima Africii, apărută în 1960, și nuvela Ehrengard, publicată postum, în 1963, încheie opera lui Karen Blixen, care a murit la 7 septembrie 1962, fiind înmormântată pe domeniul său Rungstedlund, devenit ulterior muzeu. | blixen.dk

De acest autor

Evenimente

11 noiembrie 2026, Editura Humanitas

Gala Premiului „Monica Lovinescu“ 2026

26 octombrie 2026, Editura Humanitas Fiction

Éric Chacour la București. Lansarea romanului Ce știu despre tine

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia