Închide Close

Autori

Liviu Stănescu

Liviu Stănescu

LIVIU STĂNESCU este pasionat de drumurile umblate, dar mai ales de cele neumblate, de fotografie și, mai nou, de scris. În 1992 a deschis primul restaurant indian din România, iar în 1995 – primul club de muzică rock live din țară. A urmat apoi un restaurant marocan și în 1998 – cea mai mare terasă din București care găzduia concerte live. Neastâmpărul l‑a făcut să treacă în viteză și pe lângă alte afaceri care, odată ajunse în vârf, au fost ulterior părăsite. S‑a oprit apoi, niște ani din viața profesională, la o companie de închiriere de echipamente profesionale de sunet, lumini și scenotehnică. Noul job l‑a purtat prin țară alături de marile trupe rock ale momentului, în turneele lor. A călătorit de‑a lungul și de‑a latul Pământului: 105 țări i‑au deschis larg porțile până acum, dar mai are o mulțime de uși la care urmează să bată. A fost, printre altele, la Ushuaia, Cape Town, Cabo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insulele Galapagos și la Polul Sud. În călătoriile lui, a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade pe scara Richter, pe cel din India, de doar 7,4 grade, și prima zi a războiului civil din Kenia; s‑a îmbolnăvit de febră tifoidă în Iran și doar șansa l‑a ajutat să scape teafăr. Multe dintre aceste aventuri se regăsesc în paginile volumului Am fost la capătul lumii (2023).

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia