Nagai Kafū

Nagai Kafū, pseudonim al lui Nagai Sōkichi (1879-1959), a fost un important prozator, dramaturg şi eseist japonez de la începutul secolului XX. În 1898 a început să scrie povestiri, iar în 1900 şi-a publicat primele încercări literare. În 1901 a lucrat pentru scurt timp ca ziarist şi a început să înveţe franceza. Între 1903 şi 1908 a călătorit mult, în Statele Unite şi Franţa (Lyon şi Paris). În urma acestor experienţe a publicat în 1908 Amerika monogatari (Povestiri americane) şi în 1909 Furansu monogatari (Povestiri franceze). După întoarcerea în Japonia a tradus din literatura franceză, în special poeţi romantici şi simbolişti. Propriul său lirism din această etapă transpare în Sumidagawa (Râul Sumida, 1909). A fost o vreme profesor la Universitatea Keiō (numită atunci Keiō gijuku). Dezamăgit de occidentalizarea traumatizantă a vieţii japoneze (în materie de gusturi artistice, îmbrăcăminte, arhitectură), a examinat acest fenomen în Shinkichōsha nikki (Jurnalul cuiva care abia s-a întors, 1909), căutându-şi refugiul în redescoperirea culturii din perioada Edo şi în trecutul fermecător al oraşului Tōkyō. În această stare de spirit a scris Udekurabe (Competiţia, 1916-1917; în traducerea românească de faţă: Komayo. Povestea unei gheişe) şi Okame zasa (Bambusul pitic, 1918), a căror acţiune e plasată în cartierele gheişelor şi prostituatelor. În anii care au urmat a scris puţin, cea mai cunoscută operă fiind Bokutō kidan (O poveste neobişnuită la răsărit de fluviu, 1937), o revenire la tonul liric şi nostalgic din tinereţe. A continuat să scrie şi în timpul războiului, în ciuda cenzurii dure practicate de guvern, pe temele sale favorite (lumea strălucitoare din cartierele de plăceri populate de gheişe, clienţi, patroni, actori de kabuki) şi a ţinut un jurnal, Danchōtei nichijō (1917-1959), până la moarte.