NIGEL TOON este o personalitate marcantă în domeniul inteligenței artificiale, frecvent invitat să ia cuvântul la evenimentele din domeniu. A fost distins cu numeroase premii, fiind pe locul 1 în clasamentul „Cele mai influente 100 de persoane care au marcat tehnologia britanică“ al publicației Business Insider și inclus de Financial Times în topul „Cei mai buni 100 de antreprenori din Regatul Unit“. Este lider de afaceri în tehnologie, antreprenor și inginer și are funcția de director executiv în trei companii de procesoare finanțate prin capital de risc, printre care Graphcore, companie pe care a cofondat‑o și care a dezvoltat un nou tip de microprocesor, special conceput pentru inteligența artificială. Înainte, a fost director executiv al unei companii de semiconductori listate la bursă, cu sediul în Silicon Valley. A fost membru în consiliile de administrație și președinte al mai multor companii din domeniul tehnologiei și este în prezent director neexecutiv în consiliul UK Research and Innovation (UKRI), organism public independent din Marea Britanie care direcționează anual peste opt miliarde de lire sterline pentru finanțarea cercetării și a inovației. De asemenea, a fost membru în consiliul economic al prim‑ministrului Marii Britanii. Nigel Toon este deținătorul a trei brevete de invenție.