Paul Guimard

„Miezul omului este solid, tare, poate chiar invariabil. Dar ceea ce face el depinde cam 99% de hazard. In linii mari, noi suntem cei care decidem, suntem liberi. Dar in privinta bunurilor vietii, hazardul are de spus mai multe decat noi“, a afirmat PAUL GUIMARD (1921-2004), intr-o convorbire memorabila cu Jacques Jaubert. Ideea sta la baza a trei dintre cartile lui cele mai citite: romanele Strada Le Havre (1957, Premiul Interallie, Ironia soartei (1961) si Bunurile vietii, bestseller din 1967, care obtine Premiul Librarilor si este imediat ecranizat, cu Michel Piccoli si Romy Schneider in rolurile principale.
Paul Guimard a debutat ca jurnalist. Primul sau roman, Les Faux Freres (1956), obtine Marele Premiu pentru umor, dar consacrarea literara vine abia dupa cartile „serioase“. In 1981 si 1982 este chemat la Elysee si face parte dintre apropiatii lui Mitterrand. Se va distanta de acest episod printr-o alta fraza ramasa celebra: „Singurul meu regret este ca n-am obtinut, in timpul trecerii mele pe la Elysee, sa fie infiintata o Academie a Marii.“ Intr-adevar, pasionat de navigatie si de pescuit (a facut inconjurul lumii la bordul unui velier), Guimard a fost indragostit toata viata de mare, pe care o considera lucrul cel mai greu de descris sau de fotografiat.

OPERA PRINCIPALA:
Les Faux Freres (1956), Rue du Havre (1957), L'Ironie du sort (1961), Choses de la vie (1967), Un concours de circonstances (1990), L'Age de pierre (1992), Les Premiers Venus (1997). A mai scris eseu si teatru.