Închide Close

Autori

Paul Țanicui

Paul Țanicui

Scenarist şi regizor de filme de ficţiune şi documentare premiate internaţional, iniţiator al proiectelor muzicale Shukar şi Shukar Collective, autorul cărţii Trăind pe credit (Editura Brumar, 2012). A lucrat la scrierea unui film comisionat de John Turturro pentru Canal+ şi a contribuit ca producător la realizarea unui album de world music susţinut de Peter Gabriel. Are în pregătire un volum de poezii şi o carte dedicată Tarafului de Haïdouks, care va apărea la HarperCollins, editură deţinută în parte de Johnny Depp, fan declarat al acestor muzicanţi. În prezent lucrează la dezvoltarea unui scenariu de lung-metraj solicitat de Bavaria Film, bazat pe una dintre povestirile sale, numită Amour Frais / Frische Liebe.

De acest autor

Quimera

Paul Țanicui, Quimera

CumpărăPreț 13.34 RON

Quimera

Paul Țanicui, Quimera

CumpărăPreț 22.16 RON

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia