Închide Close

Autori

Petre Tutea

Petre Tutea

Născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. Urmeazã liceul Neagoe Basarab din Câmpulung şi liceul Gh. Bariţiu din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj; studiază formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin; va deveni, în urma studiilor universitare, doctor în drept administrativ. Publică articole diverse şi studii de economie şi politică în presa anilor 1930, cu precădere în Cuvântul condus de Nae Ionescu. Este un apropiat al acestuia, ca şi al lui Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran ş.a. După o perioadă de simpatii de stânga, devine simpatizant al micării legionare, dar nu şi înscris în mişcare, iar în septembrie 1940 ajunge înalt funcţionar la Ministerul Economiei Naţionale în guvernul naţional-legionar. Sub regimul comunist face 13 ani de închisoare politicã în anii 1948-1953 şi 1956-1964. După eliberarea din puşcărie continuă să fie persecutat de Securitate, care îi confiscă o serie de manuscrise (printre care Tratatul de antropologie creştină, ce i se va restitui după 1989). Trăieşte înconjurat de tineri din boema bucureşteană a vremii şi publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele şi almanahurile Uniunii Scriitorilor. Moare la Bucureşti în 3 decembrie 1991, după ce este „redescoperit" de tinerii generaţiei post-1989 şi se bucură de o scurtă perioadă de notorietate dublată de o intensă mediatizare.

Cărţi:
Mircea Eliade, 1992
Între Dumnezeu şi neamul meu, 1992
Bătrâneţea şi alte texte filosofice, 1992
Omul. Tratat de antropologie creştină, 1992
Philosophia perennis, 1992
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, 1993
Filosofia nuanţelor (Eseuri. Profiluri. Corespondenţă), 1995
Ieftinirea vieţii. Medalioane de artropologie economică, 2000
Reformă naţională şi cooperare, 2001
Anarhie şi disciplina forţei, 2002

De acest autor

Evenimente

2 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fericitul cuplu de Naoise Dolan

25 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansarea romanului Flăcările de Sophie Haydock

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia