Radu Albala

Bucurestean get-beget, RADU ALBALA (20 februarie 1924-10 mai 1994) a fost un evocator ales al atmosferei orasului sau, amestec de Orient descult si Occident rafinat pana la decadenta, al personajelor lui pitoresti, libere, gata oricand sa asculte povesti de amor la un pahar de vorba. La fel ca Mateiu Caragiale a fost el insusi, pana la moarte, si un personaj bucurestean (ii gasiti un provocator portret in Postfata lui Radu Cosasu). Licentiat in Drept si Litere, devine avocat, dar, in 1948, la schimbarea regimului, este eliminat din barou. Povestirile sale, bijuterii stilistice pline de palpit si de mister, scrise cu bucuria cuvantului rar si a intorsaturii de fraza surprinzatoare, prind in amintire toata vitalitatea orasului tineretii sale. Maturitatea incepe pentru scriitor dupa momentul final, tragic, din Femeia de la miezul noptii. Albala devine functionar la Biblioteca Academiei, angajat pentru fondul de manuscrise latine, apoi redactor la ESPLA, de unde e exclus in 1959, iar mai tarziu redactor la Editura Litera, pe atunci singura din Romania unde se putea publica „in regim propriu“. In 1990, cei care l-au mai apucat la editura, vorbeau despre el ca despre un domn din alta lume. Din lumea povestirilor proprii si a Crailor de Curtea Veche.


SCRIERI: Antim Ivireanul si vremea lui, 1962, Desculte, 1984, Fapturile paradisului (Desculte vechi si noi), 1987, Femeia de la miezul noptii si alte povestiri desculte, 1994, precum si numeroase traduceri din latina, franceza s.a.