REINHOLD MESSNER, născut în 1944 în Tirolul de Sud, într-o vale aflată astăzi pe teritoriul Italiei, este considerat cel mai mare alpinist al tuturor timpurilor. A urcat toţi cei paisprezece optmiari şi a traversat pe jos Antarctica şi Groenlanda, Tibetul şi deşerturile Gobi şi Taklamakan. Până în prezent, a dus la capăt peste o sută de ascensiuni și a uimit întreaga lume urcând singur și fără mască de oxigen pe Everest. A publicat peste 80 de cărți și articole despre expedițiile sale. A fost deputat în Parlamentul European, a întemeiat șase muzee dedicate munților și alpinismului, precum şi o fundaţie care sprijină oamenii de munte din întreaga lume. În 2018 a primit Premiul Prințesei Asturiei la categoria sport și apare de nouă ori în Cartea Recordurilor, categoria „Primii din lume“. Reinhold Messner a intrat în istorie nu doar datorită curajului și abilităților sale fizice uluitoare, ci și grație capacităților mentale de excepție, care reprezintă un factor decisiv al succesului său. Personalitate ieșită din comun, Messner a reușit să demonstreze că ceea ce toată lumea consideră drept imposibil nu este pentru el decât încă o luptă din care va ieși biruitor.