Sabina Cantacuzino

SABINA CANTACUZINO (1863–1944) era cunoscută de contemporani ca „fiica cea mare a lui Ion C. Brătianu“ şi „sora cea mai mare a Brătienilor“ – Ionel, Constantin (Dinu) şi Vintilă. A făcut şcoală în particular, după obiceiul timpului, la moşia Florica, iar mai târziu la Bucureşti, cu profesori renumiţi (Spiru Haret, David Emmanuel, V.D. Păun etc.), încheindu-şi studiile cu un examen de bacalaureat susţinut la Colegiul Sf. Sava. În 1885 s-a căsătorit cu doctorul Constantin Cantacuzino. A învăţat de tânără să iubească teatrul, muzica, artele plastice, devenind cu timpul proprietara unei importante colecţii de pictură românească şi de obiecte de artă populară. A contribuit la înfiinţarea şi funcţionarea Muzeului de artă „Toma Stelian“ şi a Universităţii Libere (asociaţie culturală aflată sub patronajul reginei, în cadrul căreia se organizau conferinţe şi concerte); şi-a lăsat prin testament locuinţa din Bucureşti ca sediu al unui „cămin pentru doctoranzi“, conceput ca o fundaţie academică. Pe lângă sprijinirea instituţiilor culturale, s-a dăruit asistenţei publice: a lucrat o lungă perioadă la Aşezământul Regina Elisabeta, a organizat un cămin de copii bazat pe sistemul Montessori, a condus Spitalul nr. 108 din Bucureşti în timpul Primului Război Mondial, a fost preşedinta Asociaţiei pentru Profilaxia Tuberculozei, a avut, în 1914, iniţiativa înfiinţării unui spital pentru tuberculoşi. Împreună cu alţi membri ai familiei, a rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei militare germane din 1916–1918 şi a fost internată în 1917, timp de nouă luni, la Mânăstirea Pasărea. Memoriile ei, pe care a început să le scrie în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu, au apărut la Editura Universul din Bucureşti în 1933 (volumul I) şi 1937 (volumul II). A murit la Bucureşti în ziua de 23 august 1944, în urma unui cancer esofagian.