Închide Close

Autori

Sam Parnia

Sam Parnia

SAM PARNIA este unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în domeniul inovator al experienţelor morţii iminente (EMI) şi fondatorul primului centru de cercetare care vizează problema conştiinţei. Medic de profesie, Parnia a absolvit Guy's, King's and St Thomas School of Medicine în 1995 şi a obţinut doctoratul în biologie celulară la University of Southampton în 2006. După specializări în pneumologie şi medicină de urgenţă la Cornell University din New York, a predat la Stony Brook Medical Center. În paralel cu practica medicală şi profesoratul, a iniţiat ample studii empirice, în încercarea de a stabili natura legăturii dintre conştiinţă şi activitatea cerebrală, prin examinarea experienţelor de moarte clinică. Aventura ştiinţifică a doctorului Parnia, care a prilejuit şi apariţia volumului Ultima frontieră, a suscitat mult interes în forurile de specialitate, dar şi în mass-media, făcând obiectul unor documentare de televiziune (la BBC, Discovery, National Geographic) şi al unui număr impresionant de conferinţe.

De acest autor

Evenimente

2 octombrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fericitul cuplu de Naoise Dolan

25 septembrie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansarea romanului Flăcările de Sophie Haydock

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia