Stefan Zweig

STEFAN ZWEIG s-a născut în 1881, la Viena, în familia unui înstărit industriaş evreu. Studiază filozofia la Universitatea din Viena, iar în 1904 obţine titlul de doctor cu o lucrare dedicată ideilor lui Hippolyte Taine. În 1904 pleacă în Franţa, unde îl cunoaşte pe Romain Rolland, pe care îl va admira o viaţă întreagă. Vizitează Anglia, Statele Unite, India şi alte ţări, continuându-şi în tot acest timp preocupările literare. În 1915 se căsătoreşte cu Friederike von Winternitz. În timpul Primului Război Mondial, declarându-se pacifist, nu luptă pe front, slujindu-şi patria ca funcţionar la Arhivele Ministerului de Război. În 1919 părăseşte Viena pentru a se stabili la Salzburg; aici, în cursul unui deceniu, scrie cele mai celebre dintre povestirile, eseurile şi biografiile sale, care i-au adus consacrarea şi notorietatea. În 1934, când Hitler vine la putere în Germania, părăseşte Austria şi trăieşte o vreme în Anglia. Cărţile lui sunt interzise de naţional-socialişti, ceea ce, pe lângă traiul în exil, îi provoacă o mare suferinţă. În 1939 divorţează şi se recăsătoreşte cu o tânără englezoaică, Charlotte Elisabeth Altmann. În 1940, în faţa expansiunii naziste în Europa, familia Zweig se refugiază peste Ocean, rămânând pentru scurt timp la New York, apoi, în acelaşi an, se stabileşte la Petropolis, în Brazilia. Pe 22 februarie 1942, Stefan Zweig şi soţia sa, Lotte, se sinucid.
Impresionanta opera a lui Zweig cuprinde lucrări de ficţiune – Scrisoarea unei necunoscute, Amoc, Spaima: romanul unui adulter, Simţuri rătăcite, Suflete zbuciumate, Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei –, biografii şi eseuri pe teme istorice – Orele astrale ale omenirii, Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus de Rotterdam, Magellan – şi memorialistică – Lumea de ieri (Humanitas, 2012).