Închide Close

Autori

Tom Rachman

Tom Rachman

TOM RACHMAN s-a născut în 1974 la Londra și a copilărit în Vancouver. A studiat cinematografia la University of Toronto, apoi a absolvit cursurile de masterat în jurnalism la Columbia University din New York. Începând cu 1998 a lucrat ca redactor pentru departamentul de știri externe la Associated Press din New York, apoi, în 2002, a plecat la Roma în calitate de corespondent al aceleiași agenții de știri. A scris despre actualitatea din India, Turcia, Japonia, Coreea de Sud, Sri Lanka, Egipt, Belgia, Marea Britanie și din alte țări. Între 2006 și 2008 a lucrat ca redactor la International Herald Tribune din Paris. De-a lungul timpului, articolele sale au apărut în The New York Times, The Wall Street Journal, The Guardian, Slate și The New Statesman. Imperfecționiștii (The Imperfectionists, 2010; Humanitas Fiction, 2013), prima sa carte, a cunoscut un succes fulminant și a fost tradusă în douăzeci și șapte de limbi. Cel de-al doilea roman al său, Creșterea și decăderea marilor puteri (The Rise and Fall of Great Powers, 2014; Humanitas Fiction, 2017), l-a impus definitiv ca pe unul dintre cei mai originali scriitori ai generației sale. Actualmente Tom Rachman trăiește la Londra. | tomrachman.com

De acest autor

Evenimente

11 noiembrie 2026, Editura Humanitas

Gala Premiului „Monica Lovinescu“ 2026

26 octombrie 2026, Editura Humanitas Fiction

Éric Chacour la București. Lansarea romanului Ce știu despre tine

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia