Închide Close

Autori

Tudor Brătescu

Tudor Brătescu

TUDOR BRĂTESCU, fiul Taniei şi al lui Gheorghe Brătescu, s-a născut în 1952 la Bucureşti. A copilărit în cartierul Cotroceni, cartier al protipendadei vremii, din care recunoaşte, fără inutile complexe, că a făcut parte. Lumea adevărată a descoperit-o însă la Vălenii de Munte, în timpul vacanţelor petrecute în casa bunicii paterne. Dintr-o pasiune pentru istorie pe care o împărtăşeşte cu tatăl său, a încercat în două rânduri să intre la Facultatea de Istorie, fără succes însă. A refuzat să urmeze medicina, întrerupând tradiţia familiei şi urmând, în schimb, cursurile Facultăţii de Construcţii Civile din Bucureşti. Între 1979 şi 1983, şi-a pus priceperea de inginer constructor în slujba proiectelor urbanistice din Capitală. În 1984 s-a stabilit, împreună cu soţia şi fiul său, în Franţa, unde exercită aceeaşi profesiune. Istoria însă nu i-a dat pace, iar cutiile de pantofi conţinând arhiva familiei au fost o neîncetată ispită. Le-a deschis şi a extras din ele tot ce a crezut că-l poate interesa pe cititorul de azi, transfigurând istoria familiei într-un roman care vorbeşte despre devenirea noastră, a tuturor, de-a lungul unei jumătăţi de secol.

De acest autor

Zeflemeaua

Tudor Brătescu, Zeflemeaua

CumpărăPreț 41.55 RON

Zeflemeaua

Tudor Brătescu, Zeflemeaua

CumpărăPreț 69.00 RON

Evenimente

18 februarie 2025, Editura Humanitas

Doina Ruști, lansare la Brașov

15 februarie 2025, Editura Humanitas Fiction

Alex Schulman la București

14 februarie 2025, Editura Humanitas

Ioana Nicolaie la Câmpina

Calendar

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia