Închide Close

Autori

Tzvetan Todorov

Tzvetan Todorov

TZVETAN TODOROV, filozof, istoric, lingvist, critic literar şi eseist francez de origine bulgară, s-a născut la Sofia în 1939. Din 1963 s-a stabilit în Franţa. În 1970 a obţinut doctoratul de stat, iar în 1973 a devenit cetăţean francez. Din 1968 a lucrat la CNRS, al cărui director a devenit în 1978, fiind în prezent director de cercetare onorific. Alături de Roland Barthes şi Gérard Genette, a fost unul dintre marii teoreticieni ai filozofiei structuraliste. Primul său eseu, Théorie de la littérature, textes des formalistes russes (1966), apoi Littérature et signification (1967) şi Introduction à la littérature fantastique (1970) i-au adus notorietatea, confirmată, în 1972, de Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage. Reflecţiile sale ulterioare au vizat alteritatea, „viaţa în comun" (din perspectivă antropologică şi istorică), istoria umanismului. Tzvetan Todorov a fost visiting professor la câteva mari universităţi americane, printre care Harvard, Yale, Columbia şi University of California, Berkeley. A obţinut mai multe premii şi distincţii, printre care Medalia de Bronz a CNRS, Prix Charles Lévêque acordat de Académie des Sciences Morales et Politiques şi Premio Príncipe de Asturias de Ciencias Sociales.

Bibliografie selectivă: Grammaire du Décaméron (1969; trad. rom. 1975); Introduction à la littérature fantastique (1970; trad. rom. 1973); Poétique de la prose (1971); Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage (în colaborare cu Oswald Ducrot, 1972); Qu'est-ce que le structuralisme? Poétique (1977); Théorie du symbole (1977; trad. rom. 1983); Les Genres du discours (1978); Mikhaïl Bakhtine, le principe dialogique (1981); La Conquête de l'Amérique: la question de l'autre (1982; trad. rom. 1994); Nous et les autres (1989; trad. rom. 1999); Les Morales de l'histoire (1991); La Vie commune: essai d'anthropologie générale (1995); Les Abus de la mémoire (1995; trad. rom. 1999); L'Homme dépaysé (1996; trad. rom. 1999); Mémoire du mal, tentation du bien (2000; trad. rom. 2002); Devoirs et délices. Une vie de passeur (2002); L'Esprit des Lumières (2006); La Littérature en péril (2007); La Peur des barbares. Au-delà du choc des civilisations (2008).

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia