Virgil Solomon

VIRGIL SOLOMON (n. 27 august 1894, Drăguș, comitatul Făgăraș, azi jud. Brașov) este descendentul unor vechi familii boierești atestate încă din secolul al XV-lea, cu statut nobiliar acordat de principii Transilvaniei în secolul al XVII-lea. A studiat medicina (1911–1920) la Cluj, Budapesta, Viena și din nou Cluj, cu specializare ca medic igienist, ajungând, la Sighișoara, medic-șef al Casei Asigurărilor Sociale și medic primar al jud. Târnava Mare.
Adevărata sa vocație a fost politica. La 1 decembrie 1918 a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia, ca delegat al Societății Academice „România Jună“ din Viena. Din anul 1924 a activat în cadrul Partidului Național-Țărănesc (P.N.Ț.). A reorganizat și condus organizația din Odorhei (1926–1947), județ pe care l-a reprezentat în parlament, ca deputat (1928–1933).
A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Iuliu Maniu, președintele P.N.Ț., pe care l-a secondat, din poziția de secretar general adjunct pentru Ardeal (1941–1944), în acțiunea de reorganizare a partidului și de pregătire a desprinderii României din alianța cu Germania nazistă. A fost ministru al lucrărilor publice (1944–1945) și membru al Delegației Permanente P.N.Ț., forul decizional al partidului. Poziția intransigentă față de comuniști și aliații acestora, accentuată după falsificarea rezultatelor alegerilor de la 19 noiembrie 1946, i-a atras arestarea timpurie, la 5 mai 1947.
Timp de opt ani a fost întemnițat, fără proces, în penitenciarele Craiova, Aiud, Văcărești, Pitești, Ocnele Mari, apoi, ca fost demnitar, la Sighetu Marmației (1950–1955). După detenție, au urmat nouă ani de domiciliu obligatoriu, în Bărăgan, la Măzăreni și la Rubla/Valea Călmățuiului (1955–1964). A rămas sub urmărirea continuă a Securității, până la decesul său, survenit la 4 august 1972, la București.