Ştefan Cazimir

Om al catedrei, om al scrisului, om al cetăţii, ȘTEFAN CAZIMIR (1932–2021), a urmat cursurile primare şi secundare la Piatra Neamţ, iar pe cele superioare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Membru al Catedrei de literatură română din cadrul aceleiaşi facultăţi (1955–2001), a străbătut toate gradele ierarhiei didactice până la cel de profesor. Doctor în filologie (1967). Profesor emerit (2011). Intrat în viaţa politică în 1990, ca preşedinte fondator al Partidului Liber- Schimbist. Deputat în trei legislaturi (1990–1992, 1992–1996, 2000–2004). Decorat cu Ordinul Cangurului în gradul de Mare Maestru. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Volume publicate: Pionierii romanului românesc (antologie), Editura pentru Literatură, 1962; Caragiale – universul comic, Editura pentru Literatură, 1967; Tensiunea lirică, Editura Eminescu, 1971; Amintiri despre Caragiale (antologie), Editura Minerva, 1972 (ediţia a II-a , revăzută şi adăugită, Editura Humanitas, 2013); Stelele cardinale: Eseu despre Eminesc u, Editura Eminescu,1975; Antologia umorului liric, Editura Minerva, 1977; Pygmanolion: Eseu de mitologie comparată, Editura Cartea Românească, 1982; Drumuri şi zări: Antologie a prozei româneşti de călătorie (în colaborare), Editura Sport-Turism, 1982; Nu numai Caragiale, Editura Cartea Românească, 1984; Alfabetul de tranziţie, Editura Cartea Românească, 1986 (ediţia a II-a, revăzută, Humanitas, 2006); I.L. Caragiale faţă cu kitschul, Editura Cartea Românească, 1988 (ediţia a II-a, revăzută, Humanitas, 2012); Pentru contra, Editura Porus, 1991; Râsete în Parlament, Editura Carro, 1994; Caragiale e cu noi!, Editura Garamond, 1997; De ce, nene Iancule?, Editura Carro, 1998; Honeste scribere, Editura Naţional, 2000; Caragiale recidivus, Editura Naţional, 2002; Potcoave de purici, Editura Albatros, 2003; Ştefan Cazimir, Editura Hasefer, 2006; Epistolă către Odobescu, Editura Palimpsest, 2010; La Belle Époque. Minciuna vine de la Răsărit. Spovedania „foștilor“, Editura Palimpsest, 2013.