Miercuri, 28 iunie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction vă așteaptă la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38) la o seară indiană dedicată romanului Calul de lut de Anuradha Roy, autoarea bestsellerului Toate viețile pe care nu le-am trăit.
Participă: Cristina Stănciulescu, jurnalist cultural și Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction.
În partea a doua a serii, veți asista la un minirecital de sitar (instrument cu corzi specific indian) susținut de Victor Marius Beliciu, sitarist român aparținând tradiției Senia Gharana.
Vă invităm apoi la o degustare de preparate din bucătăria indiană, oferită de Restaurantul Namaste.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei Indiei în România, al Centrului de Studii Româno-indiene din cadrul Departamentului de Studii Asiatice, Universitatea Româno-Americană, și al Restaurantului Namaste.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.