Închide Close

Editura Humanitas Multimedia

I. L. Caragiale, Căldură mare. Două loturi (ed. a II-a)

Din categoriile umor, literatură

În colecția Audiofiction

Domnul: Domnu-i acasă?Feciorul: Da, dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.Domnul : Dumneata spune-i c-am venit eu.Feciorul : Nu pot, domnule.Domnul : De ce?Feciorul : E încuiată odaia.Domnul : Bate-i să deschidă.Feciorul : Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.Domnul : Care va să zică, a plecat?Feciorul : Nu, domnule, n-a plecat.Domnul : Amice, eşti... idiot!

 

Despre I. L. Caragiale

ION LUCA CARAGIALE (1852, Haimanale, jud. Dâmboviţa – 1912, Berlin) a încetat de mult să fie doar „cel mai mare dramaturg român" sau „Molière al românilor". A devenit emblemă naţională, categorie etnopsihologică, „chipul diurn al fiinţei naţionale", cel nocturn fiind, desigur, Eminescu. Aşa stând lucrurile, a fost adulat, contestat şi discreditat deopotrivă. „Cel mai sociabil scriitor al românilor", marele epicureu „campion al colaţiunilor bucureştene" şi „marele zugrav de moravuri" a fost fluierat la premiere pentru incom patibilitate cu high life-ul epocii, a fost refuzat de două ori la premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a decretat perisabilitatea operei ş.a., „grecul genial" fiind considerat când „arhicanalie", când „ultimul ocupant fanariot" al României. Era fatal, aşadar, ca, în relaţie cu societatea autohtonă, scriitorul să practice constant „jocuri cu mai multe strategii", iar omul să-şi plănuiască tenace „exilul voluntar" dinspre Regat către Apus, fie la Braşov, Sibiu, Cluj, fie, în final, la Berlin. A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare ş.a., iar în politică a slujit nonşalant, cu pragmatic sarcasm, cameleonismul, trecând pe la conservatori şi socialişti, la liberali, junimişti şi radicali, pentru a campa – sexagenar jovial, dar nu doar ludic – în „takismul" conservator-democrat. Un clasic provocator, de redescoperit şi recalibrat cu fiecare generaţie.

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Căldură mare. Două loturi (ed. a II-a)
  • An apariție: 2010
  • Ediție: a II-a
  • ISBN: 978-606-8102-14-6
  • Preț: 30 lei
  • Colecție: Audiofiction
  • Domeniu: umor, literatură
  • CD-uri: 1
  • Autor: I. L. Caragiale
  • Voce: Marin Moraru

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente