Închide Close
Daisy Miller

Editura Humanitas Multimedia

Henry James, Daisy Miller

Din categoriile literatură

În colecția Audiofiction

„Daisy era total nesofisticată: doar o drăgălaşă americană amatoare de flirt. Winterbourne se simţea aproape recunoscător că descoperise formula care i se putea aplica domnişoarei Daisy Miller.Se rezemă de speteaza băncii; remarcă în sinea lui că fata avea cel mai încântător nas pe care-l văzuse vreodată; se întrebă care să fi fost normele de conduită şi până la ce limite se putea ajunge într-o legătură cu o drăgălaşă americană amatoare de flirt. Curând se dovedi că era tocmai pe cale să afle.“

Despre Henry James

HENRY JAMES (New York, 1843-Londra, 1916), scriitor american naturalizat englez, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Europa. Pe lângă marile sale romane, care l-au făcut să fie considerat o importantă figură a realismului, a scris numeroase nuvele, povestiri, cărţi de călătorie, biografice şi autobiografice, piese de teatru, critică şi teorie literară. Câteva dintre temele recurente în scrierile lui sunt confruntarea dintre America inocentă şi Europa ultracivilizată, evoluţia societăţii americane a timpului său, naşterea feminismului. În stilul său elegant, s-a ocupat şi de subtilităţile vieţii morale; interesat de psihologia personajelor, a fost unul dintre maeştrii monologului interior. Alături de Poe şi Lovecraft, e considerat un clasic al literaturii fantastice americane. Important teoretician al romanului, Henry James a explorat în mai multe opere posibilităţile „naratorului mincinos“, care nu ştie sau nu vrea să ne dezvăluie întregul adevăr.

Bibliografie selectivă:Romane: The Europeans (Europenii), 1878; Washington Square (Piaţa Washington), 1880; The Portrait of a Lady (Portretul unei doamne), 1881; The Spoils of Poynton (Comorile din Poynton), 1897; The Awkward Age (Vârsta ingrată), 1899; What Maisie Knew (Ce ştia Maisie), 1897; The Wings of the Dove (Aripile porumbiţei), 1902; The Ambassadors (Ambasadorii), 1903; The Golden Bowl (Potirul de aur), 1904. Nuvele şi povestiri: Madame de Mauve, 1874; Daisy Miller, 1878; The Aspern Papers (Manuscrisele lui Jeffrey Aspern), 1888; The Altar of the Dead (Altarul morţilor), 1895; The Figure in the Carpet (Desenul din covor), 1896; The Turn of the Screw (O coardă prea întinsă), 1898.

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Daisy Miller
  • An apariție: 2014
  • Ediție: integrală
  • Format: CD audio
  • ISBN: 978-606-8102-69-6
  • Colecție: Audiofiction
  • Domeniu: literatură
  • Durată: 2 ore și 30 de minute
  • CD-uri: 2
  • Autor: Henry James
  • Traducere: Antoaneta Ralian
  • Voce: Dorina Lazăr

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente