HANIF KUREISHI, scriitor de origine pakistanezo-britanică, s-a născut în 1954 în Kent. A studiat filozofia la King’s College, Londra. În 1981 a obținut Premiul George Devine pentru piesele Outskirts și Borderline, iar în 1982 a fost numit writer in residence la Royal Court Theatre. Pentru scenariul filmului My Beautiful Laundrette, din 1984, a primit o nominalizare la Oscar. A scris, de asemenea, scenariile filmelor Sammy and Rosie Get Laid (1987), London Kills Me (1991, pe care l-a și regizat), The Mother (2003) și Venus (2007). Piesa lui Sleep With Me a fost pusă în scenă la National Theatre din Londra în 1999, iar When the Night Begins, la Hampstead Theatre în 2004. Primul său roman, Buddha din suburbie (The Buddha of Suburbia, 1990; Humanitas Fiction, 2007), s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste 25 de limbi. I-au urmat o serie de romane, între care The Black Album (1995), Intimitate (Intimacy, 1998; Humanitas Fiction, 2018) — care stă la baza ecranizării omonime din 2001, în regia lui Patrice Chéreau —, Darul lui Gabriel (Gabriel’s Gift, 2001; Humanitas, 2005), Am ceva să-ți spun (Something to Tell You, 2008; Humanitas Fiction, 2010), The Nothing (2018; Humanitas Fiction, 2019), precum și volume de povestiri: Love in a Blue Time (1996), Midnight All Day (1999) și The Body and Other Stories (2002). Hanif Kureishi semnează, de asemenea, volumele de eseuri Dreaming and Scheming: Reflections on Writing and Politics (2002) și The Word and the Bomb (2005), precum și memoriile My Ear at his Heart: Reading my Father (2004). A fost recompensat în Franța cu medalia Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în țara sa, cu CBE. | www.hanifkureishi.com
Fotografia autorului © Kier Kureishi