Închide Close
Calea samuraiului astazi

Editura Humanitas Multimedia

Yukio Mishima, Calea samuraiului astazi

Din categoriile eseistică

În colecția Hors collection

"Viaţa nu durează decât o clipă. Trebuie să o trăieşti făcând ceea ce îţi place. În această lume trecătoare ca un vis, să trăieşti în mizerie făcând ceea ce îţi displace e curată nebunie." (Yukio MISHIMA)

"La prima vedere, pentru noi, europenii, Yukio Mishima este un Cioran nipon. Scriitorul japonez pune lumea de astăzi în faţa unei oglinzi care îi arată cât de strâmbă a ajuns şi invocă la tot pasul moartea şi sinuciderea. Mishima are însă cu totul alte resorturi decât Cioran în a face apel la moarte (în plus, el nu doar a cochetat cu ideea sinuciderii, ci chiar a pus-o în practică). Cel care îi călăuzeşte gândirea lui Yukio Mishima, oglinda de care vorbeam mai sus, e tradiţionalul cod al samurailor, Hagakure, iar Calea samuraiului astăzi este o odă închinată acestui cod. O carte a morţii, menită să te împace cu perspectiva propriului sfârşit; în descendenţa lui Hagakure, acesta e privit ca "o desăvârşire a vieţii", iar meditaţia zilnică asupra morţii e recomandată de Yukio Mishima, pentru că asigură igiena mentală şi te ajută să te concentrezi mai bine asupra vieţii.Din perspectiva normelor etice ale samurailor, valorile existenţelor noastre se schimbă. Totul stă sub semnul onoarei, iar tăria de caracter trebuie să ne călăuzească şi în acţiune, şi în iubire. Desigur, aceste lucruri sunt străine lumii în care trăim, dar poate că, ascultându-l pe Mishima prin vocea calda şi gravă a actorului Constantin Codrescu, vom reuşi să ne oprim puţin din goana bezmetică în care suntem antrenaţi, să ne mai gândim şi la altceva.O carte care face apologia normelor etice şi de conduită ale samurailor pe plaiurile mioritice? Cum onoarea se găseşte din ce în ce mai puţin pe aceste meleaguri, un curs despre ea este cu siguranţă necesar." (Cezar PAUL-BĂDESCU)

„Încerc să mă desprind de tulburătoarea stare pe care Calea samuraiului mi-a provocat-o atunci când am citit-o; dar mai ales atunci când aplecându-mă cu atenţie asupra fiecărui rând, cu ocazia fericită a imprimării acestui audiobook, în urma invitaţiei editurii Humanitas Multimedia. Am descoperit un spaţiu incredibil, oameni care trăiesc şi mor demni în lumina lui Soare Răsare. Oameni cu suflet frumos, purtând în egală măsură cumpăna vieţii şi a morţii, acceptând nu cu resemnare, ci în deplină înţelegere şi înţelepciune destinul unui mare popor. O ţară unică, o morală unică, o carte unică." (Constantin CODRESCU)

Calea samuraiului astăzi (asculta un fragment)

Despre Yukio Mishima

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010, 2022), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011, 2022) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012, 2022). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Recenzii


„Yukio Mishima a scris acest eseu despre Hagakure, clasicul cod de etică şi conduită al samurailor, cu trei ani înainte de a se sinucide. După moartea lui, eseul a devenit un best seller în Japonia, toată lumea încercând - în zadar, se pare - să găsească în această interpretare motivaţia dramaticului gest. Recomand acest eseu fanilor lui Mishima şi ai epopeilor lui Eiji Yoshikawa, celor cărora le plac filmele lui Akira Kurosawa şi Takeshi Kitano, precum şi celor fascinaţi de cultura japoneză, în general."
Marius Chivu
România Liberă, 2007

 

 

Trivia


* Yasunari Kawabata, scriitorul japonez care a primit în 1968 Premiul Nobel pentru literatură, cel ce îl sprijinise in tinereţe pe Mishima, avea să spună: „Mishima are un talent extraordinar, nu este doar un talent japonez, ci unul universal. Este acel tip de geniu care apare o dată la 300 de ani. În privinţa talentului, Mishima îmi este cu mult superior."

* Puteţi urmări aici unul dintre puţinele interviuri în limba engleză cu Yukio Mishima care s-au păstrat.

 

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Calea samuraiului astazi
  • An apariție: 2009
  • Ediție: Editia I
  • Format: CD Audio
  • ISBN: 978-973-1709-88-8
  • Colecție: Hors collection
  • Domeniu: eseistică
  • CD-uri: 2
  • Autor: Yukio Mishima
  • Voce: Constantin Codrescu

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente