Rui Zink, Cititorul din pestera

„Dacã mai mulţi dintre noi ar scrie aşa, ar exista şi mai mulţi care sã neciteascã, spune Ana Baiao, critic literar, într-o cronicã despre culegerea Cuvântul magic şi alte povestiri, de Rui Zink (n.1961), acest scriitor atât de original în vastul univers al literaturii portugheze contemporane. Literaturã pe care o predã la Universitatea Nouã din Lisabona, dupã ce a predat-o şi la University of Michigan.Autor de romane, nuvele, eseuri, piese de teatru, cãrţi pentru copii, al primului e-book portughez (şi chiar al unui libret de operã), traducãtoral lui Samuel Bellow, implicat în teatru stradal şi în happenings-uri, laureat, în 2005, al Premiului Pen Clubului portughez pentru roman, RuiZink ne oferã, prin Cititorul din peşterã o micã bijuterie - adevãratã pledoarie pentru lecturã într-o manierã amuzant-ironicã şi totodatã tandrã- care, odatã cititã, nu se poate uita. Apãrut în 2006, într-o ediţie comemorativã a Zilei Mondiale a Lecturii, am putea socoti acest volumaş un "Bildungsroman" al unui copil al strãzii care, printr-o miraculoasã aventurã, ajunge sã se cufunde, fãrã voie, înlumea cãrţilor unde, maturizându-se, învaţã cum sã trãiascã plãcerea de a citi, sã fie disponibil pentru lecturã, sã citeascã totul cu spirit critic, sã reciteascã atunci când nu înţelege ceva de la început. Toate acestea spuse fãrã nici cea mai uşoarã umbrã de didacticism." (Micaela GHITESCU, România Literarã, Nr.6/2008)

„Cititorul din peşteră de Rui Zink este un microroman despre dependenţa mortală de citit. Cărţi, cărţi, cărţi. Oase şi cărţi, cărţi şi oase, cărţi şi iar cărţi, răspândite pretutindeni. O macabră maree a depozitat acolo rămăşiţele pământeşti a sute de oameni, precum încărcătura revărsată a unui petrolier, dacă, în loc de aur, ar fi transportat cărţi. Asta găseşte mica pramatie din cartea portughezului Rui Zink, când deschide ochii după un naufragiu care îl aruncase pe o insulă sălbăticită. Băiatul, potlogar de mahala, nimerise la bordul unei corăbii care naviga, cu cala plină de cărţi, să vâneze un monstru cu obiceiuri nemaivăzute, pe Anibal Lector, devoratorul de cărţi. În loc să îl crănţăne între două romane de Proust pe neaşteptatul vizitator, Anibal Lector îl struneşte într-ale lecturii. Eşti dispus să schimbi câteva idei cu mine, pe o temă?. Aceasta e întrebarea cu care începe o neobişnuită şi parabolica prietenie între puştiul nedus la biserică şi canibalul sensibil la cărţi.  Povestea camaraderiei lor se lasă cu un epilog a carui povară fostul ucenic va trebui s-o ducă singur. Să aibă drept mentor o fiinţă pe care toţi ceilalţi o văd bună de închis la zoo îl costă pe băiat libertatea de a buzunări trecătorii prin pieţele capitalei şi-i atrage o corvoadă pe viaţă: aceea de a scrie cărţi. Rui Zink, şi el cu o vocaţie de pedagog, a întocmit, în această carte pe care o citeşti dintr-o suflare, o mică lecţie dintre acelea care, predate la timp, pot să transforme o obraznicatură de 13 ani într-un devorator de cărti pe viaţă. Cu un singur risc, acela de a fi privit, la rândul lui, ca o creatură bună de dus la zoo." (Alina PURCARU, Cotidianul, 16 martie 2008)

„Un mic lucru ciudat si neprevazut mi s-a-ntamplat cand inregistram carticica asta. Undeva prin al treilea sfert, in timp ce o citeam la microfon, am simtit un reflux de emotie ca mi se catara in gat. Vocea mi-a alunecat. Nu m-a mai emotionat fizic o carte din copilarie, de la Ciresarii. De ce acum? Pentru ca o citeam cu voce tare. Asta nu putea sa insemne decat ca atunci cand citesc acasa, in pat, linistit, nu m-aud destul de tare din inauntru, din propriul adanc. Pe viitor voi ciuli urechile. Si sper ca, dupa ce-o sa-mi auziti vocea, o sa va auziti mai bine si pe voi. Cand cititi." (Mihai DOBROVOLSCHI)

„Am inceput sa inregistrez... Bun, primisem cartea, am citit-o acasa intai, in vreo doua zile... A doua zi, mergand la studioul de inregistrari, incepand sa citesc, pe la jumatatea lecturii mi se gatuie vocea, incep sa am emotii. Aceeasi carte, aceleasi personaje, acum in conditii care n-ai fi spus ca sunt propice simtitului cartii, microfoane, inregistrare, « Stop, stai putin ca n-ai zis bine cuvantul ala! », dar, totusi, citind cu voce tare, mi s-a gatuit vocea. Am continuat, am reusit, ca bun profesionist ce sunt, sa termin cartea, dupa care stateam si ma gandeam de ce a doua oara, de ce cand mi-am auzit vocea. Am vorbit si cu domnul Tudor Popescu intr-un interviu la radio despre audiobookul pe care l-a citit dansul, Zero, pe care de asemenea vi-l recomand, si dansul spunea ca existau odata cluburi de citit cu voce tare si ca intr-adevar cititul unei carti cu voce tare aduce altceva decat cititul ei cu voce interioara. Se pare ca, mai ales in lumea asta in care avem atat de multi stimuli, nu mai reusim sa ne auzim destul de tare noi pe noi, inauntru, cand citim. In mod intamplator (dar mie mi se intampla multe coincidente), cartea asta, Cititorul din pestera, este exact despre citit si despre placerea cititului. Cred ca in lumea de azi audiobookul poate deveni la fel de puternic precum cartea. Sunt si lucruri pe care cartea nu ti le poate da, poti sa mergi pe strada si sa asculti un audiobook cu domnul Plesu, de exemplu, despre oameni, despre a-ti iubi aproapele si sa mergi pe trotuar si sa-ti vezi aproapele. E o experienta pe care cartea, de exemplu, nu ti-o ofera." (Mihai DOBROVOLSCHIi, cu ocazia lansarii audiobookului, in cadrul campaniei Audiobookurie la tine-n companie)