Editura Humanitas Multimedia
Inceputul lumii
Din categoriile albume/arte vizuale
În colecția Multimedia
"Am văzut drumuri care nu duc nicăieri, dar pe care oamenii locului le străbat zilnic. Am văzut podul între două coline uscate, peste care trece un tren. O infinitate de floarea soarelui şi bisericile care se încăpăţânează să reziste singure în câmpiile de pelin sălbatec şi de piatră. Toate mă duc spre orizontul care, pe cât de plat, pe atât de răscolitor de suflete îmi pare.
În adâncul nopţilor se aud încă scârţâiturile corăbiilorcare acostează la poalele cetăţii ruinate. Acolo, eu suntmai aproape de Dumnezeu."
răzvan voiculescu
CD Rom-ul acestei versiuni conţine:> 170 fotografii structurate pe următoarele capitole: ape, biserici şi mănăstiri, în zbor, oameni, oieri şi turme, peisaje, sate.> un scurtmetraj (making of) de 15:05 minute> coloană sonoră semnată Nicu Alifantis
Versiune bilingvă: română/engleză.
Când soarele e roşu la orizont, ştii sigur că întinderile arse, dealurile molcome şi stâncile aride vorbesc despre zădărnicia timpului. Atunci, printre coloşii de calcar, stepa îşi deschide ochii. Şi, dacă tot te hotărăşti să îi străpungi privirea, nu-ţi fie teamă de malurile abrupte. Ele păzesc doar grotele adânci. Ia-o-nspre Chei. Acolo, văile se unduie într-una, lumea-ţi pare mult mai tandră în timp ce defileul sălbatic îţi dă dorul depărtării. Adormi apoi şi pleacă mai spre dimineaţă, când n-au ieşit încă ciobanii cu oile şi câinii sunt în stâne. La răsărit, din loc în loc, arbuştii ţepoşi de păducel sau de măceş, coliliile şi soarele năucitor îţi croiesc poteca spre bisericile părăsite. Miroase pelinul sălbatec şi urcă treptele de piatră tocite, săpate adânc în stâncă. În ceţuri subţiri, muntele te poartă pe spinare. Sub greutatea Cetăţii, plin de năduf, te minunezi de-atâta încăpăţânare. Crenelurile ronţăite de vânturi îţi spun apoi povestea. Odată, mai demult, corăbiile veneau până aici... Aduceau piatră, podoabe şi săbii.
Coboară şi roagă drumeagurile înguste să te ducă
printre lanuri de porumb, floarea-soarelui şi puzderiile de ciulini. Uită-te la depărtările ceţoase ale lacului, trece-ţi uşor mâinile peste pietrele mâncate de muşchi şi licheni ruginiţi. În depărtare, cherhanaua adulmecă mirosul de Razalm şi de flori mărunte. Din cătunele roşii de pulbere, privirile stranii te urmăresc temător. Au ochii neclinţi de soare şi de vânt.
„De unde sunteţi?"
„De la-nceput".
Andreea Grigorean
CumpărăPreț 75.00 RON
CumpărăPreț 19.01 RON
CumpărăPreț 19.01 RON
12 martie 2014, Editura Humanitas Multimedia
29 ianuarie 2014, Editura Humanitas Multimedia
19 ianuarie 2014, Editura Humanitas Multimedia