Închide Close
Time Management

Editura Humanitas Multimedia

Octavian Pantiş, Time Management

Din categoriile carte practică

În colecția Self Help

„De mii de ani oamenii se întreabă dacă există viaţă după moarte. Întrebarea lumii moderne pare să fie dacă există viaţă înainte de moarte. Asta pentru că mulţi dintre noi suntem atât de prinşi cu activităţile şi problemele de serviciu, încât nu mai avem timp pentru alte lucruri cel puţin la fel de importante, pentru unii familia, pentru alţii o anumită pasiune, pentru noi toţi sănătatea.În lumea de azi, a vitezei, a informaţiei şi a tehnologiei, dacă nu suntem atenţi, putem deveni fără să ne dăm seama victime ale obiectivelor altora sau ale nimănui şi urmăritori ai succeselor altora, pierzând din vedere lucrurile importante pentru noi.Desigur că avem nevoie de un serviciu, este o nevoie interioară a fiecăruia de a se realiza într-un plan profesional. Acest plan profesional însă a ajuns să ne domine viaţa şi timpul mai mult decât ne-am dori.Cursul de Time Management pe care îl asculţi se bazează pe experienţa de peste 30 de ani în lumea întreagă a companiei de training şi consultanţă TMI şi îşi propune să îţi ofere idei şi tehnici prin care să-ţi poţi atinge obiectivele profesionale cu o mai bună productivitate şi să găseşti timpul necesar şi pentru alte preocupări importante din viaţa ta." Octavian Pantişmanaging directorTMI România

Despre Octavian Pantiş

OCTAVIAN PANTIȘ susține cursuri de time management încă din 1997 – pentru specialiști, manageri, antreprenori, studenți și persoane publice. În 1999 a deschis filiala din România a cunoscutei firme internaționale de training și consultanță TMI (Time Manager International), înființată în 1975 în Danemarca și extinsă azi în 45 de țări. TMI România a fost declarată de două ori „Compania de training a anului“, în 2007 și 2010. Este co-fondator al firmei Qualians (2004), acum una dintre cele mai importante companii din domeniul learning & development din Europa de Est, având clienți bine-cunoscuți pe scena internațională. La Humanitas Multimedia a publicat audiobook-urile Time Management (2008), Practical Leadership (2009) și Change Management (2013), toate trei bestselleruri.Musai List, cartea lui despre găsirea și păstrarea echilibrului între carieră și viața privată, apărută în 2012 la Editura Publica, este de asemenea bestseller – la fel și versiunea audio, publicată de Humanitas Multimedia în 2013. | Facebook | Blog

Alte Detalii
  • Categorie: audiobook
  • Titlu: Time Management
  • An apariție: 2008
  • Ediție: I
  • ISBN: 978-973-1709-62-8
  • Preț: 25 lei
  • Colecție: Self Help
  • Domeniu: carte practică
  • Durată: 0 ore și 56 de minute
  • CD-uri: 1
  • Autor: Octavian Pantiş
  • Voce: Octavian Pantiş

Noi apariții

Author spotlight

Zhuangzi

pagina autorului

ZHUANGZI este considerat, alături de Laozi și Liezi, unul dintre cei trei părinţi ai daoismului. Unii cercetători apreciază că ar fi trăit, cu aproximaţie, între 369 și 286 î.e.n., alţii, mai precauţi, îl situează între secolele IV și III î.e.n.

Evenimente