Viorica Nişcov, Eşti cât povesteşti

„Nu cunosc nici o mare literatură care să nu povestească faptul că ceva s-a întâmplat undeva. Povestirea este o secularizare a mitului. Iar mitul e întotdeauna istorisirea sacrului, o istorisire primordială care povesteşte cum ceva (sau chiar lumea însăşi) a început să existe, în urma căror evenimente un comportament, o instituţie, o modalitate de a lucra sau de a iubi au fost întemeiate. A neglija această dimensiune narativă înseamnă a risca să nivelăm totul. Cred că nici un alt tip de comunicare nu e mai profundă. [...] Din primele timpuri vedem că există o nevoie existen-ţială de a asculta sau citi poveşti... nu doar de a percepe forme şi sunete.“ (Mircea ELIADE, 1983)