Închide Close

Editura Humanitas

Gregor von Rezzori, Memoriile unui antisemit

Clasic al literaturii moderne de limbă germană, Gregor von Rezzori a fost distins cu numeroase premii literare, printre care Theodor-Fontane-Preis, Premio Scanno, Premio Boccaccio, Premio Lorenzo il Magnifico.

Dacă volumul Zăpezile de altădată cuprinde cinci portrete de familie, Memoriile unui antisemit adună, sub un titlu autoironic, cinci episoade-cheie din viața autorului. Mergând din copilărie până la bătrânețe, aceste episoade se petrec în Bucovina românească, de după 1918, la București, în anii ’30, la Viena, în perioada premergătoare și în timpul Anschlussului, și la Roma, la sfârșitul anilor ’70. Fiecare dintre ele are în centru câte un om profund semnificativ pentru memorialist, toți fiind evrei; sau, mai exact, evreice, pentru că e vorba mai ales de femei ‒ prietene sau iubite ale autorului.

Minunat scris, „îmbinând ironia amară cu nostalgia dulce a rememorării“ (New York Times), volumul de față i-a adus lui Gregor von Rezzori notorietatea internațională. Cititorii români vor avea surpriza să descopere veritabile secvențe cinematografice cu Bucureștiul interbelic, unele pline de pitoresc și senzualitate, altele melancolice și misterioase.

Despre Gregor von Rezzori

GREGOR VON REZZORI (1914–1998) s-a născut într-o familie austriacă la Cernăuţi, în Bucovina, devenind după 1918 cetăţean român. A trăit câţiva ani, înainte de a pleca în 1938 la Berlin, în Bucureşti. Este considerat unul dintre marii scriitori moderni de limbă germană. Scrierile sale autobiografice Memoriile unui antisemit (carte publicată anterior în colecţia „Raftul Denisei“, Humanitas Fiction, 2008) şi Zăpezile de altădată (Humanitas, 2012) fac parte dintr-o trilogie dedicată istoriei europene din prima parte a secolului XX.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact