Închide Close

Editura Humanitas

Alexandra Mercescu, Raluca Bercea, O scurtă introducere în drept

În colecția în afara colecţiilor

Dreptul se insinuează în viața cotidiană, fiind elogiat sau criticat, după caz. Rareori ne oprim însă din aprecierile noastre instrumentale asupra sa, pentru a păți pe tărâm reflexiv şi a-l analiza cu adevărat. Ce este, în fond, dreptul? Această carte nu se dorește o incursiune în dreptul dogmatic, ci încearcă să ofere câteva posibile (fără îndoială, nu singurele posibile) răspunsuri la întrebarea fundamentală evocată. Analiza pe care autoarele o pro¬pun este deci meta-conceptuală, căci ea transformă dreptul ca fenomen epistemic (drept – disciplină), hermeneutic (drept – interpretare) și social (drept – cultură) în propriul obiect de studiu, interesându-se, printre altele, cum se predă dreptul, în special în tradiția romano-germanică, cum este gândit dreptul, mai ales de cei care îl cercetează, și cum se poziționează dreptul în raport cu societatea pe care o reglementează. Autoarele încearcă, astfel, să relativizeze unele presupoziții tradiționale ale dreptului, propunând o deteritorializare a minții juristului și invitând alți specialiști și publicul larg să cunoască un altfel de drept, mai puțin egocentric, mai reflexiv și, deci, deschis către dialogul cu alte lumi disciplinare și cu societatea.

Despre Alexandra Mercescu

ALEXANDRA MERCESCU și-a obținut doctoratul în drept cu distincția très honorable în Paris, la Sorbona, universitate în cadrul căreia a absolvit și un masterat în drept comparat. Este asistent de cercetare la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, cercetător afiliat al Centre for Legal Education and Social Theory al Universității din Wrocław și avocat în Baroul Timiș. Teza sa de doctorat, Pour une comparaison des droits indisciplinée, distinsă cu premiul I al Centre français de droit comparé – premiu ce se acordă anual în Franța din 1957 –, a apărut în 2018 la editura elvețiană Helbing Lichtenhahn, în colecția „Grundlegendes Recht“. De asemenea, este editoare a volumului Constitutional Identities and Social Memories in Central and Eastern Europe, în curs de publicare la Editura Peter Lang, iar un articol al său urmează să apară în prestigioasa revistă International Journal of Law in Context publicată de Cambridge University Press. A fost bursier Van Calker al Swiss Institute of Comparative Law, fiind, de asemenea, absolventă a Max Planck Summer Academy for European Legal History. A intervenit și în spațiul public, pe platforma contributors.ro sau ca invitat al unor evenimente de promovare a drepturilor omului.

Despre Raluca Bercea

RALUCA BERCEA este conferențiar la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, unde predă drept european și drept comparat. A fost profesor invitat al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne, la masteratul Globalisation et pluralisme juridiques, şi a făcut parte din juriile unor teze de disertație și doctorat. A conferențiat ca invitată a British Association of Comparative Law la Universitatea din Kent (Marea Britanie). A inițiat o școală de vară internațională în drept european la Udine (Italia), unde predă de mai bine de zece ani. Este cofondator al Romanian Journal of Comparative Law, director al Centrului de Drept Comparat și Interdisciplinaritate al Facultății de Drept din Timișoara și coordonator al colecției „De-a dreptul" a Editurii Universității de Vest. Ca expert al Consiliului Europei, a derulat proiecte de pregătire a avocaților în materia drepturilor omului. A participat ca raportor la congrese internaționale de drept comparat. A tradus cărți și studii de drept comparat și drept european aparținând unor autori străini renumiți. Toate acestea, precum și rezultatele cercetărilor proprii, au fost publicate la Presses Universitaires de France, LGDJ, Routledge, Bruylant, Springer și CH Beck.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: O scurtă introducere în drept
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 228
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6362-7
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Autor: Alexandra Mercescu, Raluca Bercea

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact