ION PILLAT (1891–1945), nepotul lui I.C. Brătianu pe linie maternă, debutează ca poet în 1911 în revista lui Titu Maiorescu, Convorbiri literare. Îşi ia licenţele în Litere şi în Drept la Paris între 1913 şi 1914. În 1915 se căsătoreşte cu pictoriţa Maria Procopie-Dumitrescu, cu care are doi copii, pe Pia (1916) şi pe Dinu (1921). Dacă primele volume de poeme, Amăgiri şi Grădina între ziduri, stau sub semnul parnasianismului şi al simbolismului de sorginte franceză, cărţile următoare, Pe Argeş în sus, Satul meu, Biserica de altădată, îl revelă ca poet afiliat tradiţionalismului literar românesc. În volumele de mai târziu, Limpezimi, Scutul Minervei, Poeme într-un vers, Ţărm pierdut, Umbra timpului, Împlinire, Ion Pillat aspiră către „poezia pură", pentru care pledează în epocă Mallarmé şi Valéry. Autor de antologii, traducător pasionat din lirica europeană şi din cea americană, poetul se manifestă şi ca eseist şi critic în volumele Portrete lirice şi Tradiţie şi literatură.