Nicolas Bouvier, Rostul lumii

Despre L'usage du monde -- titlul original contine un joc de cuvinte practic intraductibil -- s-a spus ca este cartea-cult a generatiilor succesive de globe-trotteri, dar si de exploratori care nu-si parasesc odaia proprie, ca este capodopera literaturii francofone de calatorie din ultima jumatate a secolului trecut, dar si o capodopera literara pur si simplu. Nicolas Bouvier se considera un scriitor-calator si un vanator de imagini (era si fotograf); este de fapt, in primul rand, un mare scriitor. O calatorie nu are nevoie de motive. Si dovedeste, in scurt timp, ca-si este siesi suficienta. Crezi ca vei face o calatorie, dar in scurt timp pricepi ca ea, calatoria, e cea care te face -- sau desface. Sunt propozitiile, adesea citate, pe care le intalnim in primele pagini ale acestui jurnal de calatorie. Calatoria lui Nicolas Bouvier, care a durat un an si jumatate, se petrecuse in compania prietenului sau Thierry Vernet, la inceputul anilor 1950, debutase la Belgrad si se sfarsise la Khyber Pass, in Afganistan. La bordul unui Fiat Topolino care-i lasa adesea in drum, cei doi calatori urmasera un itinerar de un exotism incredibil la vremea aceea. Jurnalul a fost scris de fapt mai tarziu; operatia de decantare a impresiilor acumulate a durat ani intregi, autorul a redactat nenumarate versiuni, cizeland pana la perfectiune fiecare fraza. Sfarsitul calatoriei si al cartii aduce concluzia laconica, superb formulata, a scriitorului-calator: In ziua aceea, am crezut ca detin ceva, un adevar care-mi va schimba viata. Insa nimic de aceasta natura nu e dobandit pentru totdeauna. Lumea trece prin noi ca o apa si pentru o vreme ne imprumuta aparenta ei. Apoi se retrage si ne lasa in fata vidului pe care-l purtam in noi, in fata acestui soi de incapacitate capitala a sufletului pe care trebuie sa invatam s-o suportam, s-o infruntam si care, paradoxal, e poate resortul nostru cel mai sigur.