Închide Close

Înapoi la evenimente

A doua ediție a conferințelor „Despre lumea în care trăim“ – 23–27 februarie 2019, Ateneul Român

Marile provocări ale lumii contemporane, discutate la a doua ediție a conferințelor „Despre lumea în care trăim“
Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim“, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la Ateneul Român în perioada 23–27 februarie 2019.
Biletele costă 25 de lei, iar abonamentele pentru toată seria de șapte conferințe „Despre lumea în care trăim“, 150 de lei și sunt în vânzare la casa de bilete și pe site-ul Filarmonicii George Enescu, la secțiunea „Proiecte speciale/Conferințe“.

Descărcați versiunea integrală a comunicatului de presă – format PDF, 4,17 MB.
La această a doua ediție vor fi în centrul atenției provocările cu care se confruntă omenirea, scenarii posibile și răspunsuri pe care le avem la îndemână. Invitați de la marile universități din Marea Britanie și Statele Unite, cunoscuți oameni de cultură români și partenerii lor de dialog vor discuta despre dereglări ale lumii contemporane și sinuciderea Europei, populism în epoca digitală, povestea științifică a creării universului și a vieții inteligente, cum arată cei 50 de ani de explorări spațiale și la ce ne putem aștepta mai departe, unde ne vor duce schimbările climatice, spre apocalipsă sau pace universală, și cum arată viitorul medicinei din perspectiva unui medic cu o carieră la vârful cercetării și inovării.
Între 23 şi 27 februarie îi veţi putea întâlni pe scena Ateneului Român pe Jim Baggott, autor a mai multe cărți de știință publicate la Oxford University Press și contributor la emisiuni de știință pentru BBC, pe Bogdan Marcu, expert în propulsia rachetelor, cu o carieră de douăzeci de ani în industria aerospațială americană, pe Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford și director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, pe Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite și profesor de geologie marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology, pe prof. dr. Andrei Constantinescu, profesor asistent de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universității Columbia în New York, medic specialist în pediatrie pulmonară și cercetător în biologie moleculară și imunologie. Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu deschid seria de conferinţe cu un dialog despre dereglările lumii contemporane, moderat de jurnalista Mirela Nagâţ, iar Horia-Roman Patapievici va susţine în ultima zi o conferinţă intitulată „Sinuciderea Europei“.
Fiecare invitat va susține o conferință de o oră, urmată de un dialog în profunzime. Partenerii de discuție în partea a doua vor fi: Corina Negrea, jurnalist de știință la Radio România Cultural, cu experiență de peste 25 de ani și mii de emisiuni și interviuri cu cercetători români și străini, prof.dr. Cătălin Vasilescu, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti şi șeful Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni, Gabriel Liiceanu, scriitor și filozof, Marian Voicu, jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în televiziune și radio, Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Vlad Zografi, scriitor, fizician și coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas.
Fiecare întâlnire va fi prezentată de Mirela Nagâț, jurnalist cultural de mai bine de 15 ani. A prezentat știri la televiziunea publică, iar de câțiva ani realizează emisiunea „Cooltura“ la TVR1. În 2013 a primit premiul APTR la categoria interviu pentru dialogul cu laureatul Nobel, Mario Vargas Llosa.
Programul complet al evenimentelor
Sâmbătă, 23 februarie, ora 11.30
Eveniment de deschidere
Dialog despre „Dereglări ale lumii contemporane“, cu Gabriel Liiceanu și Andrei Pleşu, moderat de Mirela Nagâț, jurnalist cultural și realizator al emisiunii „Cooltura“ la TVR1

Sâmbătă, 23 februarie, ora 17.30
Propaganda în epoca digitală. Ce este, cum funcționează și cum poate fi combătută?“, conferință susținută de Corneliu Bjola, profesor în studii diplomatice la Universitatea Oxford şi director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, urmată de un dialog cu Ioan Stanomir, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti

Duminică, 24 februarie, ora 11.30
Povestea științifică a creației“, conferință susținută de Jim Baggott, autor de cărți de știință publicate la Oxford University Press și de articole pentru New Scientist, precum și contributor la emisiuni de știință pentru BBC, urmată de un dialog cu Vlad Zografi, scriitor, fizician și coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas

Duminică, 24 februarie, ora 17.30
Pași în spațiu. După 50 de ani“, conferință susținută de Bogdan Marcu, expert în propulsia rachetelor, cu o carieră de 20 de ani în industria aerospațială americană, urmată de un dialog cu Corina Negrea, jurnalist de știință la Radio România Cultural

Luni, 25 februarie, ora 18.30
Epoca omului – Apocalipsă sau pace universală?“, conferință susținută de Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în Statele Unite și profesor de geologie marină în cadrul programului doctoral comun cu Massachusetts Institute of Technology, urmată de un dialog cu Marian Voicu, jurnalist cu peste 20 de ani de experianță în televiziune şi radio și realizator de filme documentare

Marți, 26 februarie, ora 18.30
Cinci excursii în viitorul medicinei“, conferință susținută de prof. dr. Andrei Constantinescu, profesor asistent de pediatrie la Facultatea de Medicină a Universității Columbia din New York, medic specialist în pediatrie pulmonară și cercetător în biologie molecular și imunologie, urmată de un dialog cu prof. dr. CătălinVasilescu, profesor de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București și seful Disciplinei Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni

Miercuri, 27 februarie, ora 18.30
Sinuciderea Europei?“, conferință susținută de Horia-Roman Patapievici, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu

 

 

Editura Humanitas pe Social Media

contact