Cărţile apărute aici în primii ani după '90 au fost printre puținele și cele mai importante semne ale schimbării în România. Generații întregi au crescut cu cărţile acestei instituţii.
Autorii Humanitas fac pledoarie pentru lectură
Într-un concept foto-video special, vor fi alături de noi, pentru a răspunde la întrebarea „De ce citim?”, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Vlad Zografi, Tatiana Niculescu și Dan C. Mihăilescu.
Promovarea lecturii în licee
Sute de liceeni din 39 de colegii din București, Iași, Galați, Buzău, Piatra Neamț, Sibiu, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Brașov și Cluj sunt invitați și anul acesta să participe la „Concursul Humanitas în licee”. Ajuns la cea de-a noua ediție, „Concursul Humanitas în licee“ este un proiect gândit să ajute elevii să descopere plăcerea lecturii și bucuria cunoașterii.
Cum îi apropiem pe copii de cărți?
Pentru copii, Humanitas Junior inițiază în anul aniversar 2020 proiectul „Biblioteci în grădinițe și școli primare”, asigurând în 30 de școli și grădinițe un fond de carte cu cele mai frumoase titluri din colecție.
Va cuprinde conferințe, dezbateri despre piața de carte, întâlniri cu autori, lecturi în avanpremieră, turnee de lansări în țară, sesiuni de autografe, o ediție specială Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu, în martie, și, în noiembrie, la încheierea anului aniversar, o seară Dialoguri de duminică cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu.
Volumul aniversar Povestea insulei Humanitas, scris de Gabriel Liiceanu, va fi prezentat publicului joi, 13 februarie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Acesta e primul eveniment al anului aniversar. Cititorii vor afla povestea editurii care, cu vorbele lui Horia-Roman Patapievici, „a devenit fenomenul cultural care a transformat decisiv spațiul nostru public în anii '90”.
Amintiri de la Humanitas, un al doilea volum aniversar, este un proiect editorial inițiat de Ioana Pârvulescu. E un volum confesiv ce va reuni peste 20 de voci, scriitori, arhitecți, istorici, editori, traducători etc. Cartea va fi lansată la Bookfest.
Tot la Bookfest va fi lansat Almanahul Humanitas 30 de ani, din cuprinsul căruia amintim:
„Retrospectiva 30 de ani Humanitas în 30 de fotografii“, „Interviuri vechi și noi“, „Top autori Humanitas“, „Din culisele nașterii unei cărți“, „Indicele titlurilor Humanitas în 30 de ani“.
Calendarul Humanitas 2021 va fi lansat în luna noiembrie, la Gaudeamus.
Ambele volume aniversare vor fi oferite gratuit, în limita stocului disponibil, celor care cumpără orice carte Humanitas din orice librărie Humanitas.
O altă promoție specială prilejuită de aniversarea Humanitas 30 de ani se va desfășura între 13 februarie și 13 martie, în Librăriile Humanitas: „30 de zile | 30 de cărți | 30% reducere”.
Cel mai frumos compliment făcut Editurii Humanitas a venit de la Lucian Boia: „Dacă ţara întreagă şi-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o şovăială, am fi avut astăzi o altă Românie”.
S-ar putea să fie așa. Am fost ghidați din prima clipă de un anacronic ideal al purității, născut în răspăr cu lumea din care ieșiserăm și deja desuet în raport cu cea în care intram. Visam la o etică a muncii acolo unde nu puțini pregăteau „tunuri” și eram îndrăgostiți de legalitate într-o țară roasă de corupție.
Am dorit, din prima clipă, să fac să se ivească dintr-un ocean al mizeriei morale o insulă Humanitas („am numit-o patria mea mică”), în care am invitat să se așeze acele ființe alese, încrezătoare în valorile eterne ale omenirii.” – Gabriel Liiceanu