Închide Close

Înapoi la evenimente

Comunicat de presă privind decizia Consiliului Concurenței de a amenda mai multe edituri și librării, printre care și Grupul Humanitas

„Pentru ce a făcut și a însemnat Humanitas în cei 34 de ani de existență n-am așteptat nicio distincție. Locul I acordat prin votul publicului, primit an de an din 1997 până astăzi la Târgul de Carte «Gaudeamus», a însemnat pentru noi mai mult decât orice premiu. N-am așteptat, așadar, în tot acest răstimp recompense de la nicio instituție a statului român. Dar, sincer să fiu, nici nu am crezut că dăruirea noastră pentru cultura română se va solda cu o amendă de, iată, aproape 400.000 de euro. Aș fi fost oricând capabil de a recunoaște că Humanitas a greșit. Dar n-am reușit să aflu de ce anume ne-am făcut vinovați. De ce ne-am aflat în fața judecății dumneavoastră, doamnelor și domnilor consilieri de la Consiliul Concurenței?“ — Gabriel Liiceanu, 1 iulie 2024

 

CONTEXT

 

• 42% dintre români, 42% dintre noi așadar, sunt analfabeți funcțional, conform rezultatelor PISA din 2023, iar cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică arată că 11 milioane de români (peste 55% din populația țării) nu au citit nici măcar o carte în ultimul an.

 

• Piața de carte din România e cât cea a Bulgariei, care nu are decât 1/3 din populația țării noastre, și mult mai mică decât a Ungariei, care are 9 milioane de locuitori.

 

• Cu 3 euro/locuitor, România are cel mai mic buget din UE alocat achiziției de carte pe an.

 

• Avem mai puțin de 300 de librării în toată țara, și 0 (zero) în mediul rural. Spre comparație, Parisul are peste 1.000 de librării

 

• Nici măcar jumătate dintre copiii care încep clasa I nu vor ajunge să absolve examenul de bacalaureat.

 

• 49% dintre elevii noștri de 15 ani sunt analfabeți funcțional la matematică; 44% la științe; 42% la lectură.

 

Comunicatul din 21 august 2024 al Consiliului Concurenței anunță că investigația făcută s-a încheiat prin „sancționarea a șase companii active pe piața furnizării de carte cu amenzi în valoare totală de 5,967 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane euro) pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială“. Din această sumă, amenzile care privesc Humanitas sunt de 365.718,84 lei pentru Editura Humanitas S.A. și de  582.362,94 lei pentru Librăriile Humanitas S.A.

 

1. Atât Editura Humanitas, cât și Librăriile Humanitas contestă faptul că ar fi făcut uz de practici anticoncurențiale și constată că niciuna dintre probele aduse de către avocații Humanitas în solicitările de informații emise de Consiliul Concurenței în acest sens, cât și cu prilejul audierilor de la 1 iulie 2024, premergătoare deciziei finale, nu a fost luată în seamă de membrii Consiliului. Cu atât mai de neînțeles rămâne pentru noi amendarea cu suma de 582.362,94 lei a Librăriilor Humanitas, aflate pe pierdere constantă de câțiva ani.

 

2. Amenzile aplicate în urma investigației declanșate de către Consiliul Concurenței afectează grav piața de carte din România care, oricum, funcționând într-un context social nespus de precar din punct de vedere cultural și educațional, se află pe ultimul loc în UE. Nebeneficiind de nici un ajutor de stat, neavând un public consumator mai mare de 1% din populația României, piața de carte este de o fragilitate extremă. Amenda de 1,2 milioane de euro aruncată peste ea îi va face viața mai grea, iar pentru a încerca o redresare în urma acestor amenzi executorii, ea nu va avea altă soluție de supraviețuire decât o creștere a prețului cărții. Sancțiunile date de Consiliul Concurenței termină astfel prin a se întoarce împotriva celor circa 200.000 de cititori constanți, a vieții culturale și a eforturilor de culturalizare ale României făcute de edituri.

 

3. Humanitas va contesta în justiție decizia luată în privința ei de către Consiliului Concurenței.

Editura Humanitas pe Social Media

contact