În perioada 10–12 mai, vor fi prezenți pe scena Ateneului Român, la cea de-a opta ediție a festivalului de conferințe „Despre lumea în care trăim“, Agnes Arnold-Forster, Jean-François Braunstein, Oliver Jens Schmitt, Viorica Marian, Horia-Roman Patapievici și partenerii lor de dialog, Alexandra Furnea, Marian Voicu, Cristian Leonte, Cătălin Ștefănescu, Gabriel Liiceanu.
BILETELE pentru accesul în sala Ateneului, cele pentru vizionarea online a evenimentului și ABONAMENTELE care permit participarea la toate conferințele acestei ediții sunt disponibile pe platforma Eventbook.
La fel ca în edițiile precedente, acest eveniment își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte.
Seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice „Despre lumea în care trăim“ este organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în colaborare cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, iar prezența invitaților de anul acesta a fost posibilă datorită sprijinului primit din partea Asociației DEDEMAN, partener principal.
Evenimentele vor fi prezentate de Marius Constantinescu, jurnalist cultural şi realizator TV.
Programul conferințelor
SÂMBĂTĂ, 10 MAI, ORA 11.00
Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase
Conferință susținută de Agnes Arnold-Forster, urmată de un dialog cu Alexandra Furnea.
SÂMBĂTĂ, 10 MAI, ORA 16.00
Mișcarea woke. Începutul sfârșitului?
Conferință susținută de Jean-François Braunstein, urmată de un dialog cu Marian Voicu
DUMINICĂ, 11 MAI, ORA 11.00
România în context european. Moștenirea perioadei 1938–1940 în politica de azi
Conferință susținută de Oliver Jens Schmitt, urmată de un dialog cu Cristian Leonte
DUMINICĂ, 11 MAI, ORA 16.00
Puterea limbajului. Cum ne transformă mintea multilingvismul
Conferință susținută de Viorica Marian, urmată de un dialog cu Cătălin Ștefănescu
LUNI, 12 MAI, ORA 19.30
Ce am crezut că știu, fără să fi știut, și apoi am aflat
Conferință susținută de Horia-Roman Patapievici, urmată de un dialog cu Gabriel Liiceanu
Găsiți informații detaliate despre conferințe și biografiile complete ale conferențiarilor și ale partenerilor de dialog și pe site-ul oficial, www.lumeaincaretraim.ro.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați echipa de coordonare a conferințelor:
• Cristina Marin – cristina.marin@humanitas.ro
• Gabriela Maaz – gabriela.maaz@humanitas.ro