Editura Humanitas vă invită marți, 18 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea volumului colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7 răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda, cu texte de Anne Applebaum, Dennis Deletant, Sabina Fati, Radu Paraschivescu, Cristian Preda, Oliver Jens Schmitt și Ioan Stanomir.
La eveniment vor participa Sabina Fati, Ioan Stanomir, Radu Paraschivescu și Cristian Preda.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.