Închide Close

Înapoi la evenimente

Marţi 20 aprilie, „Poezie la prima vedere“: Anca Mizumschi citeşte din Versouri

Marţi 20 aprilie, ora 17, în Sala Oglinzilor a Casei Monteoru-Catargi (sediul Uniunii Scriitorilor din România) de pe Calea Victoriei nr. 115, va avea loc recitalul inedit al poetei Anca Mizumschi.

Anca Mizumschi va citi în premieră din volumul Versouri ce va apărea în cursul acestui an la Editura Humanitas, cu ilustraţii aparţinându-i artistului plastic Petru Lucaci. Despre autoare şi noua ei carte va vorbi poetul Ion Zubaşcu.

Lectura publică a poetei Anca Mizumschi este a şasea întâlnire din cadrul programului „Poezie la prima vedere“ organizat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – Secţia Poezie. Au citit până acum texte în primă audiţie poeţii Ioan Zubaşcu, Bogdan O. Popescu, Paul Vinicius, Cornelia Maria Savu, Riri Sylvia Manor, Lucia Negoiţă.

Moderatorul întâlnirii: Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti.

 

Editura Humanitas pe Social Media

contact