Natsume Soseki

Chipul mustacios al lui Natsume Kinnosuke, viitorul Natsume Soseki (1867-1916) este familiar tuturor japonezilor, pentru ca apare pe bancnota de 1000 de yeni. Micul roman Botchan, publicat de Soseki in 1906, este studiat azi in toate scolile din Japonia. La Matsuyama, una dintre atractiile turistice este un urias ceas muzical ale carui figurine sunt personajele din Botchan. Scriitor clasicizat, asadar, Natsume Soseki este unul dintre cei mai importanti precursori ai romanului japonez contemporan. Anii sai de formare coincid cu epoca de modernizare a Japoniei (epoca Meiji). Dupa absolvirea, in 1893, a Universitatii Imperiale din Tokio, unde a urmat studii de literatura engleza, intra imediat in invatamant, apoi, in 1900, are posibilitatea sa-si continue timp de 3 ani studiile in Anglia, ca trimis al guvernului japonez. Este o perioada dificila pentru Natsume Soseki, mai ales datorita problemelor financiare si a singuratatii. Dar, cum pseudonimul sau, Soseki, adoptat in 1888, inseamna „incapatanat, perseverent“, scriitorul transforma experienta negativa de viata intr-o fertila experienta literara. La intoarcere este numit lector de engleza la Universitatea din Tokio, ca succesor al renumitului Lafcadio Hearn. Deja din 1907 insa, Soseki renunta la invatamant si se consacra in intregime scrisului. Pe langa numeroase haiku-uri, scrie 14 romane. Are mare succes inca de la debut, cu Motanul are cuvantul (1905), in care naratorul – ale carui observatii pline de umor sunt necrutatoare – nu este altul decat motanul unui renumit profesor universitar. Naratorul din Calatoria, in schimb, este un pictor linistit, un fel de Tonio Kroger japonez. Asa cum va veti convinge, nu numai mustatile sunt trasatura care face ca portretul pictorului sa semene cu al autorului insusi.

Opere principale:
Wagahai wa neko de aru (in romaneste Motanul are cuvantul, 1905), Botchan (1906), Kusamakura (Calatoria, 1906), Gubijinso (Macii, 1907), trilogia alcatuita din Sanshiro (1908), Sorekara (1909), Mon (Poarta, 1910); Higan Sugi made (La echinoctiul de primavara si dupa aceea, 1912), Kojin (Peregrinul, 1913), Kokoro (Inima, 1914), Meian (Lumina si intuneric, roman neterminat, 1916). Numeroase haiku-uri.

Mirela Saim a mai tradus, din franceza si engleza, La Belle Embarquee de Yvon Riviere (Libra, 1996) si Tales of Moonlight and Rain de Ueda Akinari (Univers, 1984).