Florian Pittis

De ce a generat atâta emoţie plecarea dintre noi a lui Florian Pittiş? De ce fragmente din muzica lui sunt repetate în aceste zile pe posturile de radio şi televiziune? De ce atâţia şi atâţia oameni, de cele mai diferite profesii, vârste şi condiţii, îşi exprimă astăzi regretul, prin viu grai sau în spaţiul virtual? Bineînţeles, pentru că Florian Pittiş a fost idolul mai multor generaţii de tineri şi adolescenţi.

Oameni aflaţi astăzi în interiorul vârstei de 60 de ani, de 50 de ani, de 40 de ani sau doar de 30 de ani îi sunt recunoscători pentru rock, pentru folk, pentru teatru şi pentru poezie, pentru Beatles, pentru Bob Dylan, pentru Yes. Şi îi mai sunt recunoscători pentru plete, pentru nonconformism, pentru libertatea asumată firesc, fără ostentaţie, dar atât de ferm, încât nimeni nu a putut să i-o îngrădească.

Florian Pittiş a spus, în mai multe rânduri, că nu avea de gând să pornească o revoluţie, ci doar să facă spectacole. În realitate însă, el chiar a fost fermentul unei revoluţii, fiindcă le-a dat milioanelor de tineri armele de care comuniştii se temeau cel mai tare. Cândva, istoricii şi sociologii vor scrie, poate, un tratat despre rolul muzicii rock şi al blugilor în prăbuşirea Cortinei de fier.

Tovarăşii simţeau pericolul şi de aceea au încercat să le îngrădească circulaţia şi să le pună la stâlpul infamiei. Iar când şi-au dat seama că nu vor reuşi, au încercat să le ţină sub control, ba chiar să le înglobeze, subtil şi pervers, în ideologia "oficială". Florian Pittiş a contribuit la prăbuşirea comunismului în România şi ne-a ajutat să ne asumăm libertatea ca puţini alţii. Nu se poate ca el să nu fi ştiut în orice secundă adevărata şi ultima consecinţă a tot ceea ce făcea pentru public.

Cu toate acestea, după decembrie 1989, nu a căutat să iasă în faţă, să-şi clameze faptele de vitejie, să se bată cu pumnul în piept, să intre în găşti, să pretindă onoruri. A rămas la rock-ul său, la spectacolele sale, la emisiunile sale radiofonice, la Rapidul său. Şi, pentru că tot vorbim despre fotbal, Florian Pittiş a fost promotorul rapidismului de calitate, care înseamnă plăcerea jocului simplu, care încă mai păstrează parfumul copilăriei, înseamnă fotbalul trăit cu sufletul, dincolo de statistici, de campionate şi cupe.

Florian Pittiş a fost unul dintre ultimii păstrători de nobleţe din interiorul acestui sport inundat de pragmatismul cel mai feroce, de corupţie, de incultură, de prostie, de violenţă, de rasism şi naţionalism imbecil. Pentru toate acestea, îl regretăm nespus pe Florian Pittiş. Şi pentru toate acestea ştim că ne va lipsi enorm de acum înainte.

(ADEVARUL, 7 aug 2007)