Închide Close

Editura Humanitas

Grigore Leşe, Acum ştiu cine sunt

Însemnări şi aduceri aminte

„Vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri...Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele. Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată.“ (Grigore LEŞE)

Despre Grigore Leşe

GRIGORE LEȘE (n. 1954 în satul Stoiceni, Maramureș) a absolvit Liceul de Muzică din Baia Mare, apoi Academia de Muzică din Cluj – Facultatea de Instrumente și Canto (fagot). În 2003 a devenit doctor în muzică (cu teza Horea în grumaz. Consideraţii teoretice şi practice ale interpretării genului dintr-o perspectivă stilistică), iar în 2010, doctor honoris causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad. Din 2005 este profesor asociat de etnomuzicologie al Universității din Bucureşti. Începând cu anul 2006 realizează emisiuni la Radiodifuziunea şi Televiziunea Română (La porţile ceriului, Drumul lui Leşe, Lumea şi muzica tradiţională), pentru care primește numeroase premii și nominalizări naționale și internaționale, precum Marele Premiu al APTR în 2007, Premiul pentru jurnalism cultural decernat de Radio România în 2009, nominalizare la Festivalul Internaţional de Film de Televiziune, Shanghai, 2009. Este primul muzician român care a adus în scenă, alături de el, artiști tradiționali din Iran, Siria, Pakistan, demonstrând existența interferențelor muzicilor străvechi din România și din Orient. Muzica sa se regăseşte pe coloana sonoră a mai multe filme de artă şi documentare din ţară şi străinătate, cum ar fi The Pharaoh, Gunpowder, Treason and Plot (producţie BBC) sau documentarul Wild Carpathia (producție Travel Channel). A fost invitat să cânte la cele mai importante manifestări culturale de gen din lume: Smithsonian Folklive Festival, Washington; Festivalul Vocile Lumii, Bloomington; Festivalul Montmartre, Paris; Fest Der Kontinente, Berlin; Olimpiada Culturală de la Atena; Festivalul Ţărilor Europei de Est, Montréal; Francophonie Métissée, Paris; Culturescapes, Basel; Festivalul „Miguel Bernal Jiménez“, Morelia; Zilele Culturale ale Băncii Centrale Europene, Frankfurt; Expoziţiile Mondiale de la Aichi, Shanghai și Yeosu; Gala Premiilor BAFTA, Londra. Discografie: Cântec pastoral, Casa de discuri „Amori“, Lausanne (1996); Cântece de cătănie și Hori, Societatea de Concerte Bistriţa (2000, 2003); Horile vieţii şi Aşteptând Crăciunul, Roton (2005); Grigore Leșe: Le chant de Lăpuș, OCORA Radio France, Paris (2009); Grigore Leșe și aromânii fârșeroți din Cogealac, A&A Records (2011); …De dragoste, derăzboi, de moarte, de unul singur, Humanitas Multimedia (2011). În 2013, a publicat la Editura Humanitas volumul Acum ştiu cine sunt: Însemnări şi aduceri aminte.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Acum ştiu cine sunt
  • Subtitlu: Însemnări şi aduceri aminte
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Pagini: 180
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4230-1
  • Colecție: Memorii/Jurnale/Biografii
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Grigore Leşe
  • Ilustraţii: Angela Rotaru

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact