Alessandro Baricco

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la Conservator. A publicat cronici muzicale și două cărți despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Due saggi sul teatro musicale di Rossini (Geniul în fugă: Două eseuri despre teatrul muzical al lui Rossini, 1988) și L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (Sufletul lui Hegel și vacile din Wisconsin, 1992). A debutat în anul 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007, 2017) și s-a numărat în scurt timp printre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmat Ocean mare (Oceano mare, 1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Fără sânge (Senza sangue, 2002), Această poveste (Questa storia, 2005; Humanitas Fiction, 2018), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) și Mireasa tânără (La Sposa giovane; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum1 (1995), Barnum2 (1998), Next (2002) și Barbarii. Eseu despre mutații (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmele Legenda pianistului de pe ocean și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV centrată pe opera lirică, numită Dragostea e un pumnal, și alta despre lumea cărților, Pickwick. În 1994 a înființat la Torino Scuola Holden, dedicată creativității narative și artelor performative.

Fotografie autorului © Luigi Farrauto