Închide Close

Autori

Alexandru Teodorescu

Alexandru Teodorescu

ALEXANDRU TEODORESCU s-a nãscut în 1941, în Bucureşti, şi a studiat la Liceul „Matei Basarab“. În 1958, în ultima clasã de liceu, intrã în organizaţia anticomunistã Frontul Eliberãrii Naţionale, înfiinţatã de unul dintre colegii sãi. Organizaţia a avut 13 membri şi a funcţionat pânã în mai 1959, când au fost cu toţii arestaţi, minori fiind, pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Dupã 1960 nu au mai funcţionat astfel de organizaţii ale elevilor. Despre „grupul de la Liceul «Matei Basarab»“ s-a scris în Scânteia tineretului în 1959 şi 1960, membrii organizaţiei fiind numiţi „bandiţi contrarevoluţionari“. Elevii au primit condam-nãri între 6 şi 23 de ani de muncã silnicã. În aprilie 1964 li s-au comutat pedepsele şi au fost eliberaţi.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia