Constantin Beldie

CONSTANTIN (Costică) BELDIE, publicist, traducător, memorialist, s-a născut în 8 septembrie 1887 la Bucureşti; era fiul cel mai mare al lui Dumitru Georgescu-Beldie din Stroeşti, jud. Argeş, şi al soţiei sale, Maria (n. Şercăianu, din satul Dopca, jud. Braşov). Este educat în copilărie, la Bucureşti, după ideile moderne ale vremii: merge la Kindergarten, primeşte lecţii de germană, franceză şi engleză, frecventează o şcoală de dans şi una de velocipedie. Urmează şcoala de la Sf. Sava, apoi gimnaziul Gh. Şincai. Nu termină liceul, e nevoit, familia sărăcind, să muncească: în 1904–1906 ocupă posturi de învăţător de ţară, în 1907 primeşte o bursă şi o angajare în corul Mitropoliei, între 1908 şi 1910 lucrează ca funcţionar în laboratorul de analize medicale al dr. Gabriel Robin. Abia în 1913 absolvă Secţia clasică a liceului Sf. Sava, după care se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (diploma i se va elibera în 1920). Din 1908 devenise secretarul de redacţie al Noii Reviste Române, condusă de mentorul său, C. Rădulescu-Motru, revistă de care se va ocupa până în 1916, când România intră în război. La Noua Revistă Română scrie articole, are rubrici permanente, colaborează cu Ioachim Botez, Ramiro Ortiz, Nae Ionescu, Ion Trivale, Artur Gorovei ş.a. Participă, ca plutonier t.r., la război, implicându-se intens în activităţi administrativ-organizatorice. După război face din plin publicistică, scrie două broşuri adresate tinerilor – Ce vrem. Catehism pentru suflete nehotărâte şi Glossa spiritului cărturăresc. Încercare anti-intelectualistă –, pe care le publică în Colecţia Cărţilor Galbene, iniţiată de el. Devine, între 1919 şi 1928, secretarul de redacţie al altei reviste conduse de Rădulescu-Motru, Ideea Europeană, unde îi are drept colaboratori, între alţii, pe Dan Barbilian, Emanoil Bucuţa, Ion Vianu, Nae Ionescu, Octav Onicescu, Felix Aderca, Emil Isac, Ramiro Ortiz, Cora Irineu (care i-a fost iubită şi care s-ar fi sinucis, s-a spus, din cauza lui). În paralel cu munca de secretar de redacţie, organizează Conferinţele Ideii Europene, remarcate în epocă. Între 1913 şi 1947, când se pensionează, predă limba română şi alte discipline la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii şi la licee industriale. În anii 1919–1924 este numit directorul, apoi administratorul-delegat al societăţii Reforma Socială, în perioada 1924–1928 este director comercial în Centrala Cărţii SA, între 1928 şi 1930 este directorul Editurii Cultura Naţională, iar în 1932 conduce Imprimeria Naţională. Între 1930 şi 1932 are funcţia de director la Direcţia Recensământului General al Populaţiei, iar din 1932 până în 1939 lucrează la Loteria de Stat. După pensionare în fiinţează aşa-numita Academie Beldie, un fel de cenaclu care funcţionează la domiciliul său din Jules Michelet, mediul de gestaţie a viitoarelor memorii. Financiar o duce greu, e nevoit în această perioadă să facă muncă de corector în tipografii. Moare de endocardită malignă pe 11 iunie 1953, la Bucureşti. Memoriile sale, depuse spre publicare la Ed. Minerva în 1954 (sau, după mărturia istoricului literar Z. Ornea, în anii '70), apar abia în 2000 (volumul I) şi 2005 (volumul II) – vezi Nota asupra ediţiei.