Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900

Constantin Beldie, Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900–1950)

„I-am văzut pe ultimii «muscali cu cauciuc» din Piaţa Teatrului Naţional... Şi am fost pasagerul ultimului tramvai cu un cal, care oprea graţios la scară, în faţa casei... Şi i-am apucat pe ultimii sacagii, cu lumânărica de ceară aprinsă şi lipită de doaga butoiului lor pe roate... Şi am fost ultimul muşteriu al ultimilor, de pe străzile Bucureştiului, bragagii, salipgii şi plăcintari... Şi am fost eroul ultimului «cartel» sau provocare la duel...Epoca de huzur din jurul anilor 1900, când pornesc amintirile ce urmează, se situa sub semnul zodiacal al bunului trai, al nepăsării pentru ziua de mâine, la care aproape nimeni nu gândea, al plăcerilor cuminţi şi, uneori, al patimilor lumeşti spre care îndeamnă lipsa altor griji. Asta ţinu până la dezastrul acestui huzur universal, anunţat de trâmbiţele şi bubuitul zilei de 2 august 1914, când toate perspectivele şi tot decorul vechi al vieţii se prăbuşiră dintr-odată, ca şi cum n-ar fi fost, şi ca să nu mai reapară nici până azi, aducând în locul lor pe lume dezechilibrul moral şi material, îngrijorări şi lipsuri nesfârşite, surpări politice, sociale şi economice de proporţii necunoscute.“

Constantin Beldie (1887–1953), secretarul de redacţie al Noii Reviste Române şi, după Primul Război Mondial, al Ideii Europene, spirit modern şi întreprinzător – „anti-intelectualist", ar fi zis el –, mare amator de plăceri lumeşti, cel despre care se spune că ar fi introdus în moda bărbătească din Regat cămaşa cu guler rabatu şi mânecă scurtă, cel din cauza căruia, iarăşi se spune, s-ar fi sinucis, din dragoste, scriitoarea Cora Irineu, a rămas practic necunoscut marelui public. Paginile sale memorialistice merită însă din plin citite. Scrise cu o vervă nebună, ele evocă nu numai momentele importante ale vieţii autorului, ci şi un Bucureşti de un pitoresc incredibil, aducând detalii savuroase, greu de găsit în altă parte: de pildă, despre localurile şi felurile de mâncare autohtone (vezi uluitoarea înşiruire culinară din Cartea a cincea), despre bordelurile şi marile cocote ale Capitalei (Cartea a şaptea), ba chiar şi despre jocurile practicate de copiii mahalalelor de odinioară (Cartea a opta). Ediţia Humanitas a Caleidoscopului lui Constantin Beldie a fost anume alcătuită pentru a fi accesibilă şi agreabilă cititorului de azi.

„Am fost, cum să vă spun?, un mare berbant în viaţa mea, aşa cum m-arată fotografiile din tinereţe, în ghete de ghems cu gumilastic... iar mai încoa' în ghete cu stofa gris şi cu nasturi de sidef într-o parte, ziua-noaptea în jachetă pe talie, cu pălărie tare «Melon» pusă pe ceafă, ori în redingotă şi cu pălărie de pai cu borurile mari sau «Panama», părul când lung şi dat pe spate, când cu cărare la mijloc, subţirel, faţa prelungă, ochii galeşi şi alunecoşi, purtând baston-covrig de vişin sau bastonel de trestie cu cap de fildeş, lavalieră cu ţarţamuri, guler şi manşete de celuloid – şi mai ţinând un trandafir în mână, cum mă puteţi vedea şi admira la pagina 868 din Istoria literaturii române de G. Călinescu.“

Despre Constantin Beldie

CONSTANTIN (Costică) BELDIE, publicist, traducător, memorialist, s-a născut în 8 septembrie 1887 la Bucureşti; era fiul cel mai mare al lui Dumitru Georgescu-Beldie din Stroeşti, jud. Argeş, şi al soţiei sale, Maria (n. Şercăianu, din satul Dopca, jud. Braşov). Este educat în copilărie, la Bucureşti, după ideile moderne ale vremii: merge la Kindergarten, primeşte lecţii de germană, franceză şi engleză, frecventează o şcoală de dans şi una de velocipedie. Urmează şcoala de la Sf. Sava, apoi gimnaziul Gh. Şincai. Nu termină liceul, e nevoit, familia sărăcind, să muncească: în 1904–1906 ocupă posturi de învăţător de ţară, în 1907 primeşte o bursă şi o angajare în corul Mitropoliei, între 1908 şi 1910 lucrează ca funcţionar în laboratorul de analize medicale al dr. Gabriel Robin. Abia în 1913 absolvă Secţia clasică a liceului Sf. Sava, după care se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (diploma i se va elibera în 1920). Din 1908 devenise secretarul de redacţie al Noii Reviste Române, condusă de mentorul său, C. Rădulescu-Motru, revistă de care se va ocupa până în 1916, când România intră în război. La Noua Revistă Română scrie articole, are rubrici permanente, colaborează cu Ioachim Botez, Ramiro Ortiz, Nae Ionescu, Ion Trivale, Artur Gorovei ş.a. Participă, ca plutonier t.r., la război, implicându-se intens în activităţi administrativ-organizatorice. După război face din plin publicistică, scrie două broşuri adresate tinerilor – Ce vrem. Catehism pentru suflete nehotărâte şi Glossa spiritului cărturăresc. Încercare anti-intelectualistă –, pe care le publică în Colecţia Cărţilor Galbene, iniţiată de el. Devine, între 1919 şi 1928, secretarul de redacţie al altei reviste conduse de Rădulescu-Motru, Ideea Europeană, unde îi are drept colaboratori, între alţii, pe Dan Barbilian, Emanoil Bucuţa, Ion Vianu, Nae Ionescu, Octav Onicescu, Felix Aderca, Emil Isac, Ramiro Ortiz, Cora Irineu (care i-a fost iubită şi care s-ar fi sinucis, s-a spus, din cauza lui). În paralel cu munca de secretar de redacţie, organizează Conferinţele Ideii Europene, remarcate în epocă. Între 1913 şi 1947, când se pensionează, predă limba română şi alte discipline la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii şi la licee industriale. În anii 1919–1924 este numit directorul, apoi administratorul-delegat al societăţii Reforma Socială, în perioada 1924–1928 este director comercial în Centrala Cărţii SA, între 1928 şi 1930 este directorul Editurii Cultura Naţională, iar în 1932 conduce Imprimeria Naţională. Între 1930 şi 1932 are funcţia de director la Direcţia Recensământului General al Populaţiei, iar din 1932 până în 1939 lucrează la Loteria de Stat. După pensionare în fiinţează aşa-numita Academie Beldie, un fel de cenaclu care funcţionează la domiciliul său din Jules Michelet, mediul de gestaţie a viitoarelor memorii. Financiar o duce greu, e nevoit în această perioadă să facă muncă de corector în tipografii. Moare de endocardită malignă pe 11 iunie 1953, la Bucureşti. Memoriile sale, depuse spre publicare la Ed. Minerva în 1954 (sau, după mărturia istoricului literar Z. Ornea, în anii '70), apar abia în 2000 (volumul I) şi 2005 (volumul II) – vezi Nota asupra ediţiei.

Alte Detalii

Categorie: carte
Titlu: Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900–1950)
An apariție: 2014
Ediție: I
Pagini: 360
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-50-4574-6
Colecție: Seria Vintage
Domeniu: memorialistică & diaristică
Autor: Constantin Beldie
Ediţie îngrijită de: Oana Barna
Postfaţă: Nicolae P. Leonăchescu

Noi apariții

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente